• vineri, între orele 11.00 - 13.00, elevii sunt aşteptaţi pe platoul din faţa Palatului Administrativ, pentru a lua parte la acţiunile puse în scenă de poliţişti • vor fi prezentate echipamente folosite în activităţile specifice, precum şi exerciţii demonstrative ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi cu câinii de serviciu
Premergător Zilei Poliţiei Române, sărbătorită la data de 25 martie, poliţiştii organizează activităţi de excepţie, cu luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi câini de serviciu, care cu siguranţă vor trezi interesul elevilor participanţi.
Spectacolul se defăşoară vineri, în intervalul orar 11.00-13.00, pe platoul din faţa Primăriei Municipiului Brăila şi se adresează în mod deosebit elevilor din municipiul şi judeţul Brăila.
Astfel, la data de 22 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, alături de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi Centrul Regional împotriva Traficului de Persoane Galaţi vor organiza în comun un eveniment pentru marcarea Zilei Poliţiei Române. Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi pe în faţa Primăriei Brăila, începând cu ora 11.00. “Organizatorii pregătesc copiilor şi tinerilor ateliere de prezentare a tehnicii şi echipamentelor folosite în activităţile specifice, exerciţii demonstrative ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, exerciţii cu câinii de serviciu, dar şi experimente menite să îi conştientizeze cu privire la efectele consumului de alcool şi de substanţe psihoactive asupra organismului. Nu în ultimul rând, participanţii la activitate vor avea ocazia de a învăţa de la oamenii legii cum să se protejeze împotriva infractorilor şi de a afla care este traseul educaţional pe care trebuie să îl urmeze pentru a profesa ca poliţişti ori jandarmi”, a precizat subinsp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Lucrătorii din cadrul IPJ Brăila au început deja să se pregătească pentru activităţile de vineri, în ultimele zile ei fiind văzuţi în acţiune pe platoul din faţa Primăriei Brăila.