Zeci de elevi şi-au demonstrat cunoştinţele legate de educaţia rutieră prin desene pe asfalt. Vineri, între orele 11.00-12.30, un număr de 84 de elevi, de la două unităţi de învăţământ din municipiu, au mers împreună cu poliţiştii rutieri în zona parcării de la Promenada Mall. După cum ne-a declarat Doru Stăncună, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, cei mici au realizat desene prin care au arătat cum văd ei activitatea poliţiştilor rutieri, ce înseamnă pentru ei circulaţia pe drumurile publice şi cum trebuie să circule corect, pentru a evita accidentele. Copiii au fost recompensaţi cu premii, constând în vouchere de reducere în Mall şi dulciuri oferite de rutierişti. Experienţa a fost una plăcută pentru elevi.