Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chiscani au acţionat, joi, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise cu violenţă, a transportului ilicit de bunuri şi mărfuri, precum şi a braconajului piscicol. În cadrul acestei acţiuni, au fost legitimate 32 de persoane, două societăţi comerciale verificate şi 20 de autovehicule controlate. Au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.400 de lei şi s-a întocmit un dosar penal.
În timpul controalelor autovehiculelor, în maşina unui brăilean a fost descoperită cantitatea de 80 kg de peşte. Dumitru S., de 56 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Principală din Chiscani, a fost oprit de poliţişti. Aceştia au găsit în portbagajul maşinii doi saci din rafie în care se aflau 34 kg de somn şi 46 kg de crap. Bărbatul a declarat că a achiziţionat peştele în scop personal de la două persoane, din zona trecere Bac Gropeni. Cele 80 kg de peşte au fost ridicate şi predate unei societăţi comerciale în vederea valorificării. Brăileanului i-a fost întocmit dosar penal.
Tot joi, poliţiştii de la Postul de Poliţie Transporturi Navale Brăila au acţionat împreună cu poliţişti de la IPJ Brăila - Serviciul de Ordine Publică şi jandarmi din cadrul IJJ Brăila, cu scopul de a combate actele de braconaj piscicol. În cadrul acţiunii, oamenii legii l-au depistat pe Iancu C., de 57 de ani, din municipiu, în timp ce se afla pe malul drept al Dunării şi pescuia cu o năpatcă. "Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru infracţiuni pedepsite de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura", a declarat insp. principal de poliţie Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În zona şoselei dig Brăila - Galaţi, poliţiştii l-au depistat pe brăileanul Petrică P., de 37 de ani, care transporta cantitatea de 15 kg de peşte, din specia caras. Pentru că nu avea documente legale de provenienţă şi transport, peştele a fost ridicat şi predat unei societăţi de profil, iar unealta pentru pescuit a fost ridicată în vederea cercetărilor. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal.