• aceştia i-au sfătuit pe vânzători să fie cu ochii-n patru când în magazin se află mai multe persoane, căci una dintre ele i-ar putea ţine de vorbă, în timp ce restul vor sustrage marfă de pe rafturi • comercianţii nu ar trebui să părăsească magazinul, nici pentru câteva secunde, dacă nu închid uşile • patronii de magazine au mai fost sfătuiţi să-şi monteze sisteme video de supraveghere şi de alarmare
Poliţiştii brăileni au umblat prin magazinele din municipiu şi judeţ pentru a-i învăţa atât pe patroni, cât şi pe vânzători să se ferească de hoţii care văd în acestea o sursă rapidă de a face rost de bani şi mâncare. Concret, poliţiştii din cadrul compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciului de Ordine Publică, Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila şi de la Posturile de Poliţie Comunală Mircea Vodă, Bărăganul, Traian, Unirea, Jirlău şi Ulmu au discutat cu reprezentanţii şi angajaţii magazinelor şi barurilor săteşti, despre importanţa dotării spaţilor comerciale cu sisteme de închidere cu grad ridicat de siguranţă şi cu sisteme de supraveghere şi alarmare. De asemenea, au oferit recomandări de care angajaţii să ţină cont pentru prevenirea furturilor de pe rafturi, săvârşite în timpul programului de funcţionare a magazinului.
Iată câteva dintre sfaturile oferite de oamenii legii administratorilor societăţilor comerciale: “Instalează un sistem de supraveghere video şi unul de alarmă contra efracţiei şi asigură-te periodic că acestea funcţionează. Ai în vedere instalarea unui sistem de protecţie perimetrală, mai ales dacă firma deţine spaţii exterioare de depozitare. Amplasează, în zonele care prezintă risc sporit, plăcuţe avertizoare prin care informezi clienţii cu privire la existenţa unui sistem de supraveghere video. Montează uşi şi ferestre care să dispună de sisteme de închidere cu grad ridicat de siguranţă şi apelează la o firmă specializată, pentru instalarea de gratii. Ţine cont că un sistem de iluminare exterioară cu senzori de perimetru, care se activează când se apropie cineva de spaţiul comercial, este util atât pentru detectarea, cât şi pentru descurajarea persoanelor rău-intenţionate”, potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, despre activitatea de prevenirea desfăşurată de lucrătorii din subordine.
Vânzătorii au fost sfătuiţi să nu părăsească magazinul, chiar şi pentru perioade scurte de timp, fără să se asigure că uşa este încuiată, iar celelalte căi de acces sunt securizate. Să nu ţină banii din încasări la vedere şi să nu depoziteze pe tejghea sau în jurul spaţiului de servire bunuri care le-ar obtura câmpul vizual şi ar limita posibilitatea de supraveghere a magazinului. Comercianţii trebuie să fie atenţi la persoanele care intră în grup în magazin. S-ar putea ca una dintre ele să distragă atenţia, în timp ce ceilalţi din grup fură diverse produse de pe rafturi. Şi nu în ultimul rând, vânzătorii nu ar trebui să se angajeze în discuţii sau diferite tranzacţii cu reprezentanţii firmelor de distribuţie, în timp ce în magazin se află clienţi.