• zilele trecute, un brăilean a încercat să scape de o amendă, el fiind prins conducând maşina în timp ce vorbea la telefon • s-a ales cu un dosar penal pentru dare de mită, asta pentru că agentul căruia i-a oferit suma de 200 lei a dat alarma la Serviciul Judeţean Anticorupţie • s-a organizat un flagrant şi a fost prins şoferul care deja aruncase suma de bani în autospeciala poliţistului • luna trecută, un alt bărbat a încercat să îi dea mită unui poliţist chiar în sediul Poliţiei Municipiului
Încă un dosar de “mită la poliţist”. De această dată este vorba despre un conducător auto, care a sperat că scapă de o amendă dacă dă mită unui agent, ce îl oprise în trafic. A avut însă ghinion, asta pentru că poliţistul a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie, fiind organizat un flagrant, în urma căruia şoferul a fost prins cu şpaga. Acum, şoferul este cercetat penal pentru dare de mită. Nu este singurul caz înregistrat în ultima perioadă, când unele persoane încearcă să rezolve anumite lucruri cu ajutorul mitei la poliţist, însă nu prea mai au parte de reuşită, ba chiar totul se întoarce împotriva lor.
Potrivit informaţiilor transmise de Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Teritorial Brăila, la data de 10 octombrie, lucrători de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Brăila, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, l-au prinsîn flagrant pe şoferul D.I. care a oferit o sumă de bani unui agent de poliţie din cadrul IPJ Brăila – Poliţia Municipiului Brăila. În ziua respectivă, agentul de poliţie a sesizat SJA Brăila cu privire la faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu autospeciala din dotare, l-a depistat în trafic pe conducătorul auto D.I. care folosea telefonul mobil în timp ce conducea un autoturism. “Pentru a nu i se aplica o sancţiune contravenţională, D.I. a oferit suma de 200 lei, bani pe care i-a aruncat în autospeciala de poliţie. Faţă de D.I. a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, fără a fi dispuse măsuri privative de libertate”, au precizat anchetatorii de la Serviciul Anticorupţie.
Mită direct în sediul Poliţiei
Luna trecută, un alt agent de poliţie brăilean a refuzat să încaseze suma de bani oferită de un bărbat, chiar în sediul Poliţiei Municipiului Brăila. Aflat la punctul de control acces în clădirea instituţiei, M.B. a primit o propunere “indecentă”, din partea unui bărbat, care i-a oferit o sumă de bani, 200 lei, pentru a-l ajuta cu informaţii despre o persoană care înşelase, se pare, o bătrână pe care o cunoştea. Era vorba despre un bărbat din Bacău, care a încercat să îşi rezolve anumite probleme, apelând la înţelegerea poliţistului. Numai că răsplata oferită de bărbat, nu a picat bine, agentul sesizând imediat Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila. La data de 12 septembrie, lucrătorii anticorupţie au fost sesizaţi de agentul de poliţie, cu privire la faptul că i s-a oferit mită, chiar în sediul instituţiei de poliţie. Lucrătorii DGA au acţionat imediat după primirea sesizării şi bărbatul din Bacău a fost prins în flagrant când remitea suma de bani agentului de poliţie. Persoana în cauză este cercetată penal pentru dare de mită.
Un alt caz similar, tot cu dare de mită şi flagrant al ofiţerilor anticorupţie, a avut loc şi în data de 5 septembrie, când un individ aflat în spatele gratiilor, Marian Pandrea, de 36 de ani, a “sărit cu mita”, prin intermediul concubinei, pe care a pus-o să dea suma de 150 lei, unui agent de poliţie, pentru ca acesta să îi aducă la arest un telefon, cu încărcător, ba chiar şi o pungă de etnobotanice. Numai că, lucrătorii DGA le-au dat planurile peste cap celor doi, concubina infractorului fiind arestată la domiciliu, în timp ce partenerul a rămas liniştit în Arestul IPJ.
Dosarul «Mită la poliţişti»
Este şi normal ca poliţiştii brăileni să refuze mita, mai ales că pe rolul instanţei este dosarul de amploare “Mită la poliţişti”, în care acuzaţi că au luat mită sunt 22 de agenţi de poliţie, de la Biroul Rutier şi Ordine Publică. Poliţiştii în cauză nu îşi mai pot desfăşura activitatea poliţienească obişnuită, de doi ani de zile, de când au ajuns în atenţia procurorilor DNA, ei fiind puşi la dispoziţia conducerii IPJ Brăila, asta până când instanţa va da verdictul.
În data de 11 mai 2015, agenţii de poliţie au fost luaţi chiar de la locul de muncă de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor descinderi de amploare. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dispus apoi trimiterea în judecată a agenţilor suspectaţi că au luat mită de la şoferi, pentru a trece cu vederea peste greşelile din trafic. Este vorba despre 22 de agenţi, dintre care 11 au şi fost arestaţi preventiv şi la domiciliu, după descinderile DGA, ceilalţi 11 fiind cercetaţi sub control judiciar. Între timp, toţi poliţiştii au scăpat de măsurile preventive. Acuzaţiile sunt de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Potrivit procurorilor, sumele primite de oamenii în uniformă ajungeau până la 1.500 lei şi erau remise fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul maşinii.
În lista inculpaţilor pentru infracţiunea de luare de mită şi abuz în serviciu sunt următorii: Dragoş Pascu, Ion Emanuel, Daniel Meiroşu, Florian Valentin Oprescu, Bălan Cristian, Podaru Fănel, Bunea Marius, Hagiu Daniel, Meiroşu Cosmin Valentin, Paraleu Alin Petrişor, Simion Marius, Aurelian Emanuel Cioroiu, Adrian Ionuţ Mocanu , Valentin Eugen Bunea, Gheorghe Manea, Alexandru Constantin, Victor Burlacu, Dragoş Constantin Custură, Ionuţ Urse, Adrian Ilie, Ionuţ Grigoriu şi Stănică Fărcaş.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila.
Următorul termen de judecată în acest dosar de amploare este stabilit pentru vineri, 13 octombrie.