Poliţiştii au spus “Stop!” motocicliştilor şi şoferilor cu maşini înmatriculate în alte state | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii au spus “Stop!” motocicliştilor şi şoferilor cu maşini înmatriculate în alte state

timp de o săptămână, poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni pentru reducerea riscului rutier şi creşterea gradului de disciplină în rândul participanţilor la trafic • au fost vizaţi motocliştii şi cei care conduc maşini din alte state, fiind aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 20.000 de lei

 

Razii pe şosele! Timp de o săptămână, poliţiştii i-au avut în atenţie pe motociclişti şi pe şoferii aflaţi la volanul unor autoturisme cu numere străine. Amenzile aplicate i-au cam ars la buzunare pe participanţii la trafic certaţi cu legea.

Astfel, în perioada 22-29 iulie, poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni pentru reducerea riscului rutier şi creşterea gradului de disciplină în rândul conducătorilor de motociclete şi autovehicule înmatriculate în alte state. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Ordine Publică şi cei ai Serviciului Rutier, au verificat mai multe vehicule, ocazie cu care au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 20.000 de lei. “Dintre sancţiunile aplicate, 35 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 3 la legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii brăileni vor continua să desfăşoare acţiuni pe această linie în vederea prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere negative”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

De exemplu, la data de 29 iulie, ora 18.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pentru control, pe un tânăr de 26 de ani, din comuna Chiscani. Acesta conducea o maşină de DJ 212, pe raza localităţii de domiciliu. În urma testării sale cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul are în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l şi l-au condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro