Poliţiştii au renunţat la proteste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii au renunţat la proteste

Decizia vine după ce ieri, Traian Băsescu a discutat cu poliţiştii care protestau în faţa Guvernului. Aceştia i-au reclamat faptul că sunt probleme de finanţare a sistemului în care lucrează. Şeful statului s-a interesat dacă poliliţiştii au pierdut din drepturi şi i-a invitat, duminică, la Cotroceni, pentru a discuta pe marginea revendicărilor.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat că poliţiştii aşteaptă un răspuns clar de la guvernanţi referitor la situaţia financiară şi la drepturile băneşti, precum şi în legătură cu cele 10 zile de concediu fără plată anunţate pentru bugetari. "Am ajuns în situaţia în care ne plătim şi combustibilul pentru intervenţii şi facem dosare cu bani de acasă. Dacă ne trimit în concediu fără plată va fi dezastru, în condiţiile în care suntem deja în lipsă de oameni", a spus Gruia.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu există bani pentru plata compensaţiilor de chirie, pentru prime de vacanţă şi pentru alte drepturi băneşti prevăzute de lege. Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, s-a întâlnit pe 4 august cu sindicaliştii, declarând că a luat act de problemele lor şi că unele dintre îngrijorările poliţiştilor sunt justificate şi ar putea fi rezolvate pe termen scurt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro