• tânărul, de loc din Însurăţei, sustrăsese din maşină un sistem audio
Sistemul audio dintr-o maşină parcată i-a atras atenţia unui tânăr, care nu s-a sfiit să plece cu el acasă. Poliţiştii l-au luat la întrebări.
La data de 03 august, în jurul orei 15.00, o persoană de 40 ani, a sesizat lucrătorii Poliţiei oraş Însurăţei, despre un furt. Potrivit reclamantului, o persoană necunoscută i-a sustras din portbagajul autovehiculului un sistem audio, în timp ce îl avea parcat neasigurat, pe o stradă din localitatea Însurăţei.
În urma investigaţiilor efectuate, lucrătorii de poliţie au reuşit identificarea autorului, un tânăr de 21 ani din localitate, care a profitat de autovehiculul neasigurat şi a sustras bunul. Sistemul audio a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.