• ei au prins mai mulţi brăileni care, deşi aveau mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, se mai bucurau puţin de libertate • acum li s-a cam terminat vacanţa
Trei tineri din localitatea Ulmu, care au dat iama în casa unui bătrân pentru a-i fura banii din pensie, au fost duşi la penitenciar. Aceştia nu au fost singurii săltaţi de poliţişti, alţi doi brăileni urmăriţi la nivel naţional ajungând şi ei în spatele gratiilor.
Ziua de 1 februarie 2017 a fost zi cu ghinion pentru infractori. Poliţiştii din oraşul Făurei au depistat, pe raza localităţii Ulmu, trei persoane care au de executat pedepse privative de libertate. Este vorba despre trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, toţi din localitatea Ulmu. În ziua de 18 noiembrie 2016, aceştia au fost condamnaţi de Judecătoria Brăila la pedepse privative de libertate, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tălhărie calificată. Asta pentru că, în seara zilei de 27 ianuarie 2016, au pătruns fără drept în casa unui localnic, de 83 de ani, şi l-au bătut bine, punându-i în primejdie viaţa, pentru a-l determina să le dea banii deţinuţi în locuinţă. Unul dintre tineri, adică minorul, a fost internat într-un centru educativ, având de executat pedeapsa de 1 an, iar ceilalţi doi au fost duşi în penitenciar, având de executat câte 2 ani de închisoare.
În aceeaşi zi, poliţiştii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat, în municipiul Brăila, pe un bărbat de 32 de ani. Brăileanul era urmărit la nivel naţional. La data de 19 ianuarie 2017, Judecătoria Botoşani a emis pe numele lui mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
În fapt, în noaptea de 3 spre 4 iunie 2013, împreună cu alte două persoane, acesta s-a deplasat într-un sat din judeţul Botoşani, şi, prin escaladarea gardului, a pătruns în curtea unei persoane vârstnice. Intenţia clară era aceea de a sustrage bani. Atunci când victima i-a surprins, suspectul a lovit-o cu pumnii în zona capului, după care a fugit. Urmăritul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
Un alt ghinionist picat în plasa poliţiştilor pe 1 februarie a fost un minor de 17 ani, din localitatea Bărăganul. Poliţiştii Postului de Poliţie Comunal l-au depistat pe minorul urmărit întrucât are de executat o pedeapsă privativă de libertate.
La data de 26.01.2017, Curtea de Apel Galaţi a dispus înternarea lui într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt, în forma tentativei. Acesta a fost introdus într-un penitenciar din Brăila.