Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor în mediul rural

Peste 6.000 de persoane au fost legitimate în timpul unor razii desfăşurate în mediul rural, pentru prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi patrimoniului. Acestea s-au derulat în perioada 21 octombrie - 12 decembrie, când, zilnic, au acţionat poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră.
În această perioadă, forţele de ordine au constatat 1.915 contravenţii, aplicând amenzi în valoare totală de 491.465 de lei. În filtrele instituite pe arterele rutiere, 30 de conducători auto au fost descoperiţi comiţând diferite abateri pentru care le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost constatate şi 92 de infracţiuni, iar opt persoane urmărite au fost încarcerate. "Acţionând eficient pentru reducerea timpului de reacţie al intervenţiei la evenimentele sesizate prin 112 şi intervenind după principiul «cel mai aproape poliţist de locul producerii evenimentului sesizat intervine», în 98% din totalul intervenţiilor timpul de reacţie a fost sub 10 minute. Atât activităţile desfăşurate, cât şi prezenţa activă a poliţiştilor în zonele cu risc criminogen au condus la asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă civică şi, implicit, la neînregistrarea de evenimente stradale cu impact mediatic", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

În perioada amintită, oamenii legii au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 70.627 de lei, reprezentând 88.027 ţigarete, 120 kg cereale şi 7.382 kg legume-fructe. Spre exemplu, la data de 7 decembrie a fost depistat în trafic, pe DE 584, un bucureştean care transporta cu autoturismul 3.550 pachete cu ţigări, de provenienţă Republica Moldova şi Rusia, fără a deţine documente legale de provenienţă. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei, unde s-au efectuat cercetări cu privire la pachetele cu ţigări, în valoare de 28.400 de lei, şi la sumele de 1.000 de lei şi 200 euro găsite asupra mamei şoferului, care se afla în autoturism. Maşina a fost indisponibilizată şi celor doi li s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro