• în prima zi a săptămânii, oamenii legii au fost prezenţi în trafic şi au stat cu ochii pe şoferi • comercianţii şi indivizii puşi pe scandal au fost şi ei în vizor
La data de 7 mai, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza municipiului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ şi circulaţia pe drumurile publice. Pe timpul activităţilor, au fost legitimate 28 de persoane, oprite în trafic 16 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 5 şoferi.
Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.