• oamenii legii vor fi prezenţi în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din municipiu şi judeţ
Nu mai puţin de 9.500 de poliţişti vor fi prezenţi astăzi, în prima zi de şcoală, în vecinătatea instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din toată ţara. La Brăila, în jur de 100 de poliţişti vor sta de veghe la începerea noului an şcolar.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, înainte de începerea şcolii, poliţiştii au verificat deja şoferii microbuzelor şcolare şi autovehiculele destinate transportului de elevi, iar astăzi vor fi alături de elevi şi părinţi la deschiderea noului an şcolar.
„La data de 11 septembrie 2017, 97 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, la nivelul întregului judeţ, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. Astfel, 81 de poliţişti de ordine publică, 15 poliţişti de la rutieră şi unul de la prevenire vor fi prezenţi în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreg judeţul”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, sinsp. Laura Dan.
În altă ordine de idei, zilele acestea, poliţiştii vor intensifica activităţile educativ-preventive şi de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licenţierii, inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă obligatorie. Totodată, pentru ca noul an şcolar să se desfăşoare în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare ale poliţiei brăilene.
„Echipajele de poliţie vor fi prezente zilnic în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor. De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier”, precizează sursa citată.
Mai mult decât atât, poliţiştii vor controla toate unităţile economice - chioşcuri, cafe-baruri - din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, pentru respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor. De asemenea, pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional şi prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative, a mai precizat sursa citată.
Jandarmii, alături de elevi la începerea anului şcolar
Potrivit Compartimentului Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, astăzi, şi jandarmii brăileni vor fi prezenţi alături de elevi, profesori şi părinţi la festivităţile prilejuite de începerea anului şcolar 2017 - 2018.
„Jandarmii vor desfăşura atât misiuni de asigurare a unui climat de linişte şi siguranţă publică la instituţiile de învăţământ aflate în competenţa instituţiei, dar vor participa şi efectiv la aceste festivităţi, unde, în afara mesajelor preventiv-educative, vor transmite şi mesajul conducerii Jandarmeriei Române”, precizează surse din cadrul CIPR – Jandarmeria Brăila.
Potrivit sursei citate, pe tot parcursul anului şcolar, jandarmii brăileni vor participa la menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona instituţiilor de învăţământ aflate în raza de competenţă, iar itinerariile de patrulare ale jandarmilor vor cuprinde şi traseele pe care elevii se deplasează la sau de la şcoală. Totodată, pe parcursul anului şcolar, jandarmii vor desfăşura activităţi în cadrul unor programe de prevenire în baza acordurilor de parteneriat încheiate.
„Jandarmii brăileni le doresc tuturor elevilor să aibe un an şcolar plin de reuşite, succes în toate activităţile desfăşurate şi obţinerea unor rezultate foarte bune şi îi asigură că vor răspunde cu promtitudine tuturor solicitărilor, în vederea creării unui climat optim de siguranţă”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, plt. mj. Sorin Neftode.