Volumul este intitulat "Alte camere, alte glasuri de ieri" şi reuneşte poezii din diverse perioade, începând cu cele scrise la 25 de ani şi terminând cu cele inspirate de Lisabona, potrivit reprezentanţilor Grupului Editorial TREI.
"Va fi o mare surpriză. Poeziile scrise de Alex. Leo Şerban dau, într-un fel, cheia alcătuirii lui sufleteşti. Încăperile şi glasurile sale interioare erau înalt poetice", spune criticul Ioana Pârvulescu.
"Alte camere, alte glasuri de ieri" este al doilea titlu propus de Editura Pandora M în colecţia "Cercul Poeţilor Apăruţi", coordonată de Svetlana Cârstean.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.