Guvernul a stabilit o listă de proiecte de investiţii publice, care vor fi propuse spre realizare prin parteneriat public-privat (PPP), şi pe care figurează şi mult-discutatul proiect al podului peste Dunăre, ce ar lega Brăila de Tulcea. Proiectul ar urma să fie gestionat de Ministerul Dezvoltării, din partea căruia a venit de altfel şi propunerea realizării. Tot pentru Ministerul Dezvoltării a fost aprobată realizarea în parteneriat public-privat a canalului de navigaţie Dunăre-Bucureşti. De asemenea, pentru Ministerul Dezvoltării a mai fost avizată construcţia în cartierul Ghencea din Bucureşti, pe o suprafaţă de 100 hectare, a peste 10.000 locuinţe, dar şi reluarea proiectului imobiliar Esplanada din Bucureşti (investiţie estimată la aproape un miliard de euro).
De precizat că lista cuprinde 18 proiecte de investiţii, care au fost propuse de 4 Ministere: al Transporturilor, al Dezvoltării, al Economiei şi Ministerul Mediului.
Astfel, pe lista proiectelor propuse de Ministerul Transporturilor au fost incluse: autostrada Comarnic-Braşov (în regim de concesiune), autostrada Sibiu-Piteşti, autostrada Ploieşti-Buzău-Focşani, autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, precum şi centura de sud şi centura de nord a Capitalei (în regim de autostradă).
Pentru Ministerul Economiei a fost aprobată realizarea în regim de parteneriat public-privat a hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti (investiţie în valoare estimată de 1,1 miliarde euro), a unităţilor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă (4 miliarde euro), a termocentralei Doiceşti (700 milioane euro) şi proiectul AGRI de transport al gazelor naturale lichefiate din Azerbaidjan în România.
Pentru Ministerul Mediului a fost aprobată realizarea în acest regim a proiectului de amenajare a canalului Siret-Bărăgan (200 milioane euro).
Deocamdată nu se ştie dacă sunt şi investitori interesaţi de aceste proiecte.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.