Mergi la conţinutul principal

Podul de la Brăila nu se mai construieşte, dar constructorul va primi despăgubiri!

Cel mai îndrăzneţ proiect din ultimii 28 de ani din acest colţ de ţară, care ar fi putut scoate zona Brăila - Galaţi din sărăcie, a fost trecut pe linie moartă. Podul de la Brăila, pentru care fostul premier brăilean Mihai Tudose s-a zbătut până în ultima clipă, are toate şansele să NU se mai facă. Nici nu au început lucrările la Pod, că am şi aflat că statul român ar putea fi bun de plată. Constructorii reclamă faptul că nu se pot apuca de treabă din cauză că documentaţia este un neregulă, că lipsesc nu ştiu ce utilităţi etc. şi pentru că ei (constructorii) nu se pot apuca de treabă, au de gând să ceară despăgubiri statului român. Dacă am merge pe teoria conspiraţiei, am putea crede că statul român a omis în mod intenţionat anumite prevederi (sarcini) din documentaţie, ca să poată împiedica începerea lucrărilor la Pod. De ce ar face statul român o asemenea mârşăvie! Păi, pentru că are interese. Nu statul român are interese, ci oamenii aflaţi în funcţii-cheie în statul român. Şi ne referim acum la vicepremierul Viorel Ştefan, de la PSD Galaţi, care are toate motivele să se opună construirii Podului. Unul dintre aceste motive este că Viorel Ştefan este acţionar la Navrom Bac SRL Galaţi, societate care asigură transportul cu bacul de la Galaţi la Tulcea şi retur. Ştiţi ce profit a avut Navrom-ul lui Viorel Ştefan, în anul 2015? Nu mai puţin de 6,2 milioane de lei profit, la o cifră de afaceri de 13,37 milioane de lei şi 77 de angajaţi. Sunt bani mulţi un joc, bani care, iată, ajung în buzunarele unor mahări PSD, care nu au niciun interes ca Podul peste Dunăre de la Brăila să se construiască. Şi uite-aşa, înainte să apucăm să facem primul pas pe Pod, am putea să începem să le umplem buzunarele constructorilor care ar fi trebuit să ridice Podul. Dar dacă cineva de la CNAIR (via Guvernul României) a avut interes să greşească documentaţia Podului, atunci fraierii de contribuabili (adică noi toţi) suntem buni de plată. (Podul De Piatră Dărâmat)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro