"Deputatul PNL Cristina Ancuţa Pocora respinge cu fermitate intenţia Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care propune modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, în sensul de a înlesni accesul copiilor şi adolescenţilor la site-uri destinate exclusiv adulţilor", se arată într-un comunicat remis joi NewsIn.
Potrivit liberalei, Ministerul propune modificarea articolului 7 din legea menţionată astfel încât să dispară obligativitatea parolării site-urilor cu caracter pornografic de către administratorii acestora şi plata taxei pe minutul de utilizare. Pocora susţine că pretextul iniţiatorului pentru modificarea Legii, care ţine de alinierea la legislaţia comunitară, este unul "grotesc".
Deputatul PNL arată că singura barieră privind accesul la site-urile cu conţinut sexual explicit şi erotic "este doar atenţionarea că este vorba de materiale obscene şi controlul vârstei celui care doreşte să viziteze materialele pornografice" şi, ca şi când nu ar fi fost de ajuns, articolele din legea în vigoare care prevăd sancţiuni penale care privesc exploatarea sexuală a minorilor vor fi eliminate. Astfel, «racolarea, obligarea, determinarea sau folosirea minorilor ori a persoanelor cu deficienţe psihofizice în acte cu caracter obscen» şi «organizarea de reuniuni în spaţii publice, la care participă sau asistă minori şi în cadrul cărora se comit acte cu caracter obscen» se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2011", menţionează Pocora.
"Cum e posibil să renunţi atât de uşor la protecţia copiilor şi a persoanelor cu handicap?"
Deputatul îşi exprimă uimirea şi consternarea faţă de o astfel de intenţie. "Cum e posibil să renunţi atât de uşor la protecţia copiilor şi a persoanelor cu handicap? Nici unii, nici alţii nu au discernământ, nu pot face diferenţa, încă, dintre bine şi rău, pot fi ţinte uşoare ale celor care doresc câştiguri facile de pe urma exploatării sexuale ale minorilor", a completat ea.
Pocora îi cere ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme, să iasă public şi să explice ce a urmărit prin modificarea la Legea nr.196/2003 şi cum ar putea proteja copiii prin amendamentele propuse. Deputatul liberal face un apel şi către reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care au ca scop protecţia copilului şi a familiei, să-şi exprime public punctul de vedere referitor la propunerile Ministerului Comunicaţiilor.