* învingătoarea a fost decisă la loviturile de departajare * după timpul regulamentar de joc, scorul dintre PNT și Valraz a fost egal, 1-1 * Marius Coman a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, iar titlul de golgheter a ajuns la Ioan Șerbănescu * Alin Mihai a primit titlul de cel mai bun portar * meci demonstrativ între fostele glorii ale fotbalului brăilean * banii strânși au ajuns la Bogdi
Ediția aVI-a a Cupei “Moș Crăciun” la fotbal în sală, competiție cu caracter umanitar organizată de Asociația Clubul Sportiv de Minifotbal Brăila, desfășurată sub sloganul “Inima sportului brăilean bate pentru Bogdi”, a fost câștigată de PNT. Competiția din acest an poate fi considerată ca fiind una dintre cele mai spectaculoase, iar câștigătoarea a fost decisă la loteria loviturilor de departajare.
Finala mare s-a disputat între PNT și Valraz, iar după un meci frumos, echilibrat, cu multe faze de poartă, scorul a fost egal, 1-1. Andrei Crăciun a marcat pentru Valraz, Valentin Ion a restabilit egalitatea în finalul reprizei a doua. La loviturile de departajare PNT s-a impus cu 7-6.
Locul al treilea a fost ocupat de Juventus, care în finala mică a câștigat cu 6-4 partida cu Victoria Traian.
Toate echipele participante au primit cupe și diplome din partea organizatorului competiției.
Au fost acordate și premii speciale. Marius Coman de la PNT a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, iar titlul de golgheter i-a fost acordat lui Ioan Șerbănescu de la Juventus. Alin Mihai de la Valraz a primit titlul de cel mai bun portar. Organizatoarea competiției, Asociația Clubul Sportiv de Minifotbal Brăila, i-a acordat lui Andrei Apostol, de la Sportul Chiscani, diploma pentru cel mai frumos gol marcat la acest turneu.
Între faza semifinalelor și cea a finalelor a avut loc un meci demonstrativ între foste glorii ale fotbalului brăilean. Iar spectatorii din tribună i-au putut revedea pe cei care au scris pagini importante în istoria fotbalului brăilean, Vasile Brătianu, Victor Titirișcă, Adrian Baldovin, Ionel Drăgoi, Tudorel Pelin, Alexandru Drogeanu, Nicu Marcadonatu, Cristea Rusu, Gheorghe Huba, Ionel Constantin, Nicolae Rotaru, Nicolae Anghel și Laurențiu Constandache. Jucătorii au fost coordonați de pe banca tehnică de Șerban Trofin, cel mai bun portar al Brăilei.
Partidele de la această ediție a Cupei “Moș Crăciun” au fost arbitrate ireproșabil de Cosmin Fuior, Marius Vîlcu, Romeo Preda și Andrei Horneț.
“A fost o competiție reușită din toate punctele de vedere. După trei ani de pauză, jucătorii au evoluat cu o mare ambiție, dar și cu plăcerea de a juca în astfel de competiții, în fața unui public destul de numeros. Au fost meciuri spectaculoase, majoritatea echilibrate, iar în finală au ajuns cele mai bune formații. PNT a câștigat competiția din acest an. Echipele participante au făcut o frumoasă propagandă fotbalului în sală și cred că la următarele turnee umanitare pe care le vom organiza în 2022, numărul participantelor să crească. Asociația Clubul Sportiv de Minifotbal Brăila mulțumește pe această cale delegaților și jucătorilor pentru fair-play-ul de care au dat dovadă. Banii strânși vor fi dați lui Bogdi, căruia îi dorim sănătate și să treacă cu bine peste toate greutățile vieții”, ne-a declarat Paul Stoian.