Liderul organizaţiei locale a Partidului Noua Republică, Florin Drăgan, a ţinut ieri să facă un comentariu pe tema întârzierii numirii prefectului la Brăila. Concret, acesta a dorit să atragă atenţia asupra faptului că, potrivit legii, prefectul trebuie să fie apolitic, însă, din punctul său de vedere, întreg scandalul iscat între şeful PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu şi liderul PC, Mihai Dănuţ, a arătat exact contrariul. "Brăila are, în sfârşit, prefect. Noua Republică nu are nicio opinie legată de noua numire, ne e oarecum necunoscută doamna prefect. Problemele pe care vreau să le ridic sunt legate de procedura numirii. Legea administraţiei publice locale (...) cere expres ca prefectul să fie apolitic. Noi am văzut la Brăila o luptă acerbă pentru numirea prefectului, între stăpânii administraţiei locale - partidul-stat PSD şi partidul lui Voiculescu, la care a aterizat domnul senator Mihai Dănuţ. Aşadar, este departe de ce ar fi trebuit să se întâmple la numirea unui prefect, ceea ce s-a întâmplat la Brăila", a declarat vicepreşedintele PNR Brăila. Totodată, Drăgan a mai precizat că tocmai din acest motiv, din perspectiva partidului său, prefectul pleacă la drum cu "un handicap, cu o pată legată de numire". Ca o posibilă soluţie, reprezentantul Noua Republică a indicat desfiinţarea completă a Instituţiei Prefectului, care, potrivit sursei citate, nu îşi mai găseşte utilitatea atât timp cât nu este apolitică într-adevăr. "Atât timp cât legea cere ca prefectul să fie ocolit de influenţele politice cred că reacţiile de nemulţumire ale liderilor PSD - preşedintele CJ Brăila, primarul -, ar fi trebuit să fie cu un ton în bemol. Nu e normal să pretinzi ca prefectul să îţi fie dator când el trebuie să vegheze asupra legalităţii actelor pe care le emit celelalte instituţii de administraţie publică locală. (...) Trebuie să existe şi o soluţie la toate neajunsurile astea. Din punctul nostru de vedere, soluţia cea mai simplă ar fi desfiinţarea instituţiei. Nu avem nevoie de Instituţia Prefectului", a mai afirmat acesta, completând că parte din activitatea reprezentantului Guvernului în teritoriu ar putea fi preluată de societatea civilă.