Partidul Naţional Liberal se situează pe primul loc în preferinţele electoratului la alegerile parlamentare, fiind urmat de PSD, UNPR şi UDMR, conform Barometrului INSCOP-Adevărul despre România, realizat în perioada 10 - 15 septembrie, scrie agerpes.ro.
„Noul PNL conduce în intenţia de vot a românilor cu 42% (faţă de 44,5% în iulie şi 44,7% în aprilie). Pe locul al doilea se situează PSD cu 35% dintre opţiuni (37,1% în iulie şi 39,1% în aprilie). Pe poziţia a treia se clasează UNPR cu 5,1% intenţie de vot, formaţiunea progresistă fiind pentru prima dată măsurată separat de PSD. Poziţia a patra este ocupată de UDMR cu 5% din intenţiile de vot (5,1% în iulie şi 5,2% în aprilie)", se arată într-un comunicat al INSCOP.
Un procent ridicat de indecişi
Sursa citată precizează că UDMR este urmată de ALDE cu 2,6% (faţă de 3% în iulie şi 2,2% în aprilie), PMP cu 2,5% (faţă de 2,4% în iulie şi 2,8% în aprilie) şi PSRO, care este cotat cu 2% din intenţiile de vot. În clasament urmează partidul M10 cu 2% (faţă de 2,3% în iulie), PRM cu 1,3% (faţă de 2,1% în iulie şi 2% în aprilie), PNTCD cu 1% şi PRU tot cu 1%. 0,5% din cei care şi-au exprimat o opţiune de vot au indicat alt partid. Procentul indecişilor este de 23,6%, 9,3% dintre respondenţi declară că nu merg la vot, iar 4,5% reprezintă non-răspunsuri.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.085 persoane, reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3% la un grad de încredere de 95.