PNL-iştii de la organizaţia municipală îşi aleg şeful | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNL-iştii de la organizaţia municipală îşi aleg şeful

Liberalii din organizaţia municipală a PNL Brăila îşi aleg duminică noul preşedinte, dar şi membrii Biroului Permanent Municipal. Evenimentul are loc cu începere de la ora 10.00, la Sala Progresul. Aşa cum ne-a explicat Cătălin Boboc, preşedintele actual al filialei municipale, în cursa electorală pentru preşedinţie s-au înscris doi candidaţi - Cătălin Stănică şi Pandele Stan, iar pentru cele 17 locuri din Biroul Permanent Municipal se luptă 30 de persoane. În ce priveşte propria decizie de a nu mai candida, Cătălin Boboc ne-a declarat că aşa i s-a părut firesc, în contextul în care şi-a anunţat deja candidatura pentru şefia organizaţiei judeţene. Despre rezultatele muncii sale de până acum în calitate de şef al organizaţiei municipale, Boboc ne-a precizat: "Eu sunt foarte mulţumit de ce s-a întâmplat la organizaţia municipală din momentul în care am preluat eu conducerea, de la începutul anului trecut. Am reuşit să înfiinţăm organizaţii de cartier, am găsit oameni care să se implice, am stabilit un dialog mult mai puternic atât cu membrii, cât şi cu simpatizanţii şi cu simplii cetăţeni. Rezultatele s-au văzut la alegerile prezidenţiale, ocazie cu care organizaţia municipală a obţinut cel mai mare scor de mulţi ani încoace. Am pregătit oameni care, sper eu, să ducă această organizaţie spre ceea ce mi-am dorit eu. Mi-am dorit o politică făcută profesionist, cu organizarea unor instituţii adevărate în partid, care să facă treabă şi să dea rezultate", a mai adăugat liberalul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro