PNL Brăila spune «NU» tuturor colaborărilor viitoare cu social-democraţii. Asta au votat liberalii brăileni în cadrul celei mai recente Delegaţii Permanente, după cum a ţinut să anunţe preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Cătălin Boboc. Acesta a afirmat că hotărârea a venit din dorinţa de a clarifica această chestiune şi de a opri comentariile politice legate de ideea că USL nu a murit. "Mulţi oameni vorbesc despre continuarea USL-ului. USL-ul a fost un proiect util la momentul respectiv, dar încheiat de 3 ani de zile. Punct. S-a terminat! Este istorie. Tocmai ca să întărim această chestiune şi să le închidem posibilitatea de a comenta celor care tot vorbesc despre continuarea USL-ului la Brăila, am adoptat această rezoluţie: după 6 iunie, PNL-ul nu face niciun fel de majoritate sau de alianţă cu PSD-ul la niciun Consiliu Local şi nici la Consiliul Judeţean, pentru nicio funcţie, pentru nimic! Delegaţie Permanentă înseamnă că au participat toţi preşedinţii de organizaţii din judeţ, primari. Reţineţi că s-a votat în unanimitate! Toate luările de cuvânt au fost în sensul susţinerii acestei rezoluţii. Nu a fost nici măcar unul care să susţină că ar fi util sau că ar trebui să facem altfel", a declarat Boboc.
Ţărănistul Gheorghe Chiru vede posibilă revenirea USL
În contextul în care au eşuat discuţiile pe tema unificării forţelor de centru-dreapta la Brăila, pentru o alianţă la alegerile locale, preşedintele PNŢCD Gheorghe Chiru a vorbit, dezamăgit, despre scenariul revenirii USL după 5 iunie. Acesta a susţinut că nu exclude o astfel de variantă, în contextul în care liberalii i-au dat de înţeles, indirect, că nu îşi doresc puterea la Brăila. "La ora actuală, prin tot ce fac îmi dau seama că ei nu-şi doresc puterea la Brăila. Cum poţi să cataloghezi colegi din politică care fac zilnic paşi către acest lucru? Să menţii la putere un grup care de 26 de ani, într-o formulă sau alta, e nemişcat de acolo... Adică Florin Cârligea (n.r. - primul pe lista PNL la CJ Brăila), pe de o parte, exact asta face cu tot ce îşi propune el şi tensiunile din PNL. Boboc, pe de altă parte, cu candidatura lui. Şi Alexandru Dănăilă... Vasile Varga, sincer, nici nu ştiu ce mai vrea şi el la ora actuală, că una voia în ianuarie şi alta e acum. Ce să vă spun?! (...) Să privim lucrurile corect, normal, sănătos şi o să vedeţi că tot ce fac aduce un mare prejudiciu ideii de dreapta, de opoziţie. Gurile rele spun că vor trece peste orice şi la sfârşitul ostilităţilor vor forma USL. Şi pentru a fi acolo se pare că Viorel Botea (n.r. - preşedintele PMP Brăila) ar face orice efort şi el. Pentru a fi în USL-ul ăsta, care se regrupează la Brăila", a afirmat Chiru.