PNL a adresat, duminică, o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, arătând că Ordonanţa a fost iniţiată de "interesele private ale premierului Victor Ponta".
PNL menţionează în scrisoarea deschisă că "prevederea introdusă de OUG în cadrul Legii educaţiei naţionale este, pe un plan mai larg, una de natură să aducă un prejudiciu semnificativ cetăţenilor români deţinători ai unui titlu de doctor". "Pe această cale, prin reglementarea unei proceduri în contradicţie cu spiritul şi cu litera reglementărilor ţărilor din Uniunea Europeană în materie, se creează un precedent ce va afecta onorabilitatea internă şi externă a învăţământului superior românesc. O astfel de iniţiativă este inacceptabilă şi periculoasă", afirmă PNL.
Liberalii îi cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu neconstituţionalitatea prevederilor menţionate în scrisoare. "În caz contrar suntem nevoiţi să sesizăm Comisia de la Veneţia cu o încălcare flagrantă a statului de drept în România", mai adaugă PNL.
Semnatarii sesizării, Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL, şi Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, precizează că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia.