In urma sedintei Delegatiei Permanente a PNL, care s-a lasat pentru citeva filiale cu mustrari aspre sau chiar demiteri, organizatia braileana a iesit cu fata curata. Asa cum ne-a explicat Ion Sterian, membru in Delegatia Permanenta, Braila s-a clasat pe locul 16 pe tara dupa alegerile locale, un rezultat bun, care i-a ferit pe braileni de represaliile de la centru. "La Delegatia Permanenta s-a facut o analiza a situatiei dupa alegeri. Despre Braila s-a vorbit chiar de bine, avind in vedere ca ne-am clasat pe locul 16 in tara. Un rezultat foarte bun. Evident ca a parut rau tuturor pentru ca am pierdut CJ si Primaria municipiului, insa nu ne-a tras nimeni de urechi din cauza asta. Deci, nu a fost cazul nici sa se dizolve conducerea filialei, asa cum s-a facut in alte parti". Sterian a mai explicat ca in cazul a sapte judete - Arad, Suceava, Botosani, Neamt, Tulcea, Dimbovita, Sibiu si a citorva sectoare din Bucuresti, lucrurile au stat foarte grav, asa ca s-a dispus dizolvarea conducerii organizatiilor si refacerea lor: "La noi totul a fost bine. Ni s-a spus sa ne grupam acum pentru parlamentare, adica pina pe 31 iunie sa stabilim care vor fi candidatii, sa ii validam in cadrul Biroului Judetean, urmind ca pe data de 25 iulie sa fie supusi aprobarii Delegatiei Permanente. Avind in vedere ca noi am obtinut un rezultat peste media pe tara, nu a fost nevoie sa se desemneze un candidat de la centru. Ma rog, daca filiala braileana simte cumva nevoia de asa ceva, desi nu cred, asta e alta poveste, dar de la centru nu ni s-a impus nimic", a mai adaugat Sterian.