PNL ar putea cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe tema amendării Codului Fiscal prin OUG | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNL ar putea cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe tema amendării Codului Fiscal prin OUG

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat duminică, într-o conferinţă, că liberalii iau în calcul sesizarea Avocatului Poporului în privinţa problemelor constituţionale legate de modificarea Codului Fiscal printr-o OUG, în care se regăseşte şi prevederea de majorare a TVA.
Voicu a subliniat că efectele creşterii TVA vor fi scăderea consumului şi afectarea nivelului de trai al întregii polulaţii. "Sunt lovituri dure îndreptate asupra agenţilor economici, în concluzie vom avea o inflaţie şi recesiune economică care vin să se suprapună peste cea generată de criză şi de măsurile total lipsite de sens pe care guvernele Boc 1-4 le-au luat sau mai degrabă nu le-au luat până acum", a comentat deputatul liberal.

El a subliniat că PNL nu va putea susţine o asemenea măsură. "Considerăm că există şi nişte probleme procedurale şi constituţionale legate de adoptarea unei astfel de măsuri de mâine, prin OUG, şi specialiştii noştri din Comisia juridică a partidului vor decide modalităţile de acţiune pentru a încerca să sesizăm acest lucru, eventual prin intermediul Avocatulu Poporului. Considerăm că, în continuare, încearcă să ni se inoculeze această minciună că avem de-a face cu o variantă «ori»- «ori», adică «ori tăiem pensii şi salarii», «ori mărim taxele»", a mai spus Voicu.

Potrivit liberalului, motivul pentru care se încearcă inocularea acestei idei ţine de clientela politică şi de cheltuielile bugetare "lipsite de sens, achiziţiile de bunuri şi servicii, în care sub niciun chip actuala guvernare nu vrea să intre". În privinţa posibilităţii ca Parlamentul să se reunească în sesiune extraordinară dedicată legilor din pachetul de austeritate al Guvernului declarate neconstituţionale de CCR, Mihai Voicu a spus că sunt "şanse destul de mari" ca aceasta să fie convocată.

"Acest lucru se va decide la începutul săptămâni, în organismele de conducere ale celor două Camere. Probabil că şansele sunt destul de mari. Nu ştiu, Rămâne de văzut când va publica CC decizia pentru că până atunci legile nu pot veni înapoi la Parlament, însă în acest moment ele intră în procedură parlamentară", a mai spus el.

Sâmbătă, Guvernul a decis că va fi aplicată majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, de la 19 la 24%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro