• Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară la nivel național, a emis recent un comunicat de presă pentru a pune capăt unor ”intoxicări” apărute în spațiul public, potrivit cărora ar pregăti o fuziune cu PNL • Tomac susține că nici nu se pune problema de așa ceva, atât timp cât PNL-iștii au devenit ”chelnerii de la masa PSD” • acesta a vorbit mai degrabă despre o posibilă colaborare cu USR și Forța Dreptei
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, susține că nici nu se pune problema să fie discutată în momentul de față o posibilă fuziune cu PNL. Acesta a emis un comunicat de presă încercând să dezmintă anumite informații apărute în spațiul public pe care Tomac le numește ”intoxicări”. Liderul popularilor a afirmat că nu vede cum PMP ar mai putea realiza o fuziune cu PNL, atât timp cât în momentul de față liberalii au ajuns ”chelnerii de la masa PSD”.
”În urma apariției unor intoxicări în presă conform cărora Partidul Mișcarea Populară ar discuta o alianță sau o fuziune cu PNL, facem următoarele precizări: Liberalii sunt, în acest moment, doar chelnerii de la masa PSD. Nu se pune problema vreunei alianțe cu aceste două partide depășite de vremuri, al căror singur scop este perpetuarea la Putere de dragul propriilor privilegii și în favoarea propriei clientele politice. În acest moment, majoritatea parlamentară actuală (PSD - PNL) este adevăratul dușman al României europene și democratice”, a declarat Tomac.
Sursa citată a lăsat să se înțeleagă că aceste informații ar fi apărut în spațiul public cu ajutorul lui Cristian Diaconescu, fostul președinte al partidului, față de care a ținut să menționeze că nu mai este membru PMP.
”Domnul Cristian Diaconescu nu mai este membru al Partidului Mișcarea Populară. Dacă PNL, dându-și seama că se afundă politic, își imaginează că domnul Diaconescu poate să-i ajute, n-au decât să-l transfere pe persoană fizică. S-a plimbat prin atât de multe partide, ce ar mai conta încă unul. Reamintim că nu demult, Cristian Diaconescu voia să facă fuziune cu AUR. Deci, din această perspectivă, pasiunea domniei sale de a vinde ceva care nu-i aparține este cunoscută la București. Dacă doresc, cei din PNL nu au decât să-l pună pe post de emblemă”, a mai spus acesta.
PMP este deschis la dialog cu USR și Forța Dreptei
Dacă pe liberali îi consideră total compromiși, nu același lucru spune Tomac despre alte partide de pe partea dreaptă a eșichierului politic. Acesta a afirmat că ar fi deschis către dialog cu Uniunea Salvați România, precum și cu Forța Dreptei.
”Partidul Mișcarea Populară vrea să fie parte a unei soluții alternative la binomul toxic PSD - PNL. Din această perspectivă, există toată deschiderea către dialog cu formațiunile politice democratice din zona Opoziției: Uniunea Salvația România și Forța Dreptei. Împreună, putem oferi nu doar o opțiune celor care s-au săturat de Iohannis, Ciolacu și Ciucă și nu vor să audă de AUR-ul cu reflexii rusești, ci putem chiar să propunem o echipă care să câștige alegerile din 2024 și să ofere viitorul Președinte al României. Ne dorim o construcție politică de natură să genereze speranță, să fie curată și să aibă principii oneste și clar exprimate. PMP este un nume prea important ca să fie vândut ca la piață așa cum pare să-și dorească domnul Cristian Diaconescu. Înțelegem disperarea liberalilor care se apropie în sondaje de pragul de o cifră, după ce au guvernat România trei ani și jumătate neîntrerupt, dar a venit momentul să plătească pentru trădarea lor. Au promis românilor o guvernare responsabilă fără PSD și au sfârșit scufundându-se în abisul propriei lor erori”, a afirmat Tomac.
Președintele PMP a mai precizat că PNL-iștii nu ar trebui să își imagineze că ”în momentul în care Ciolacu&Co îi vor evacua total din zona Puterii”, ar mai avea vreodată legitimitatea de a susține că sunt adversari ideologici ai social-democraților.
”Asemenea fumigene nu vor reuși să acopere în vreun fel dezastrul economic și social generat de pachetul fiscal - bugetar pe care Guvernul vrea să-și angajeze răspunderea într-un mod total nedemocratic având în vedere larga majoritatea parlamentară pe care PSD și PNL o constituie”, a conchis Tomac.