Administratorii blocurilor cu datorii mari la CET vor avea o surpriză neplăcută în săptămânile ce urmează, pentru că se vor trezi cu plângeri penale. Ei vor ajunge să dea cu subsemnatul pe la Poliţie, după ce CET le va face astfel de plângeri, acuzându-i de neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu şi deturnare de fonduri. Primii paşi în acest sens au fost făcuţi deoarece, după cum a explicat primarul Aurel Simionescu, CET are deja plângeri depuse în cazul AP 481, 356 şi 514. "Le-am cerut celor de la CET să-şi înceapă demersurile pe plângeri penale împotriva administratorilor de bloc şi mi-au dat trei exemple de la Asociaţia de Proprietari 481, AP 356 şi AP 514, care deja au astfel de plângeri penale pentru abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi deturnare de fonduri, etc. Plângerile sunt împotriva administratorilor, pentru că ei fac colecta banilor de la membrii asociaţiei şi apoi stabilesc cum se sting obligaţiile lunare de plată către furnizori. Şi vom continua cu lucrurile astea pentru că avem oameni de bună credinţă, care şi-au plătit serviciile publice primite, iar domnii administratori, unii dintre ei, nu toţi pentru că avem destui oameni destoinici, fie au plătit cum au crezut ei de cuviinţă, fie au depus banii în bancă şi i-au ţinut acolo o lună-două pentru dobândă, fie au fugit direct cu banii", a spus edilul-şef. De asemenea, sursa citată a ţinut să puncteze faptul că, la acest moment, municipalitatea este la zi cu plata obligaţiilor asumate către CET, astfel încât marea problemă a companiei este recuperarea banilor de la populaţie, adică de la asociaţiile de proprietari cărora le-a furnizat energie termică, dar nu şi-a încasat facturile. Cea mai recentă statistică legată de cuantumul datoriilor populaţiei către CET arată că operatorul de termoficare are de recuperat creanţe de 14 milioane de lei, dintre care aproximativ jumătate sunt datorii istorice, adică provin din iernile trecute. Mai grav este că mulţi dintre datornici nu mai sunt clienţii CET, astfel că speranţa de recuperare este din ce în ce mai redusă.
Şi la celelalte servicii publice "scârţâie" încasările
De precizat că primarul Simionescu s-a arătat îngrijorat şi de faptul că fenomenul se manifestă şi la alţi operatori de servicii publice, nominalizând aici salubritatea şi serviciul de apă-canal. "Am întrebat şi la ceilalţi prestatori de servicii publice cum stau şi am văzut că gradul de încasare a facturilor la salubritate este undeva la 60%, iar la compania de apă este undeva la 80%. Am întrebat la o perioadă de 6 luni ce a însemnat acest 20% grad de neîncasare pentru CUP Dunărea şi mi s-a spus că e vorba de circa 50 de miliarde de lei vechi. Dacă mergem în ritmul ăsta, la un an o să avem 100 de miliarde de lei creanţe de recuperat. Eu am mai atenţionat şi o mai fac încă o dată: suntem într-un sistem în care apa asta trebuie captată din Dunăre, tratată, pompată pe conducte, iar astea sunt operaţiuni pentru care se consumă energie electrică. Dar mai sunt şi alte costuri, pentru că trebuie să avem bani pentru piese de schimb pentru intervenţii şi nu în ultimul rând pentru salarii. Dacă lucrurile continuă în acelaşi ritm, ne vom trezi în situaţia în care suntem acum cu CET-ul. Eu nu vreau să ne trezim în situaţia asta şi am discutat cu cei de la compania de apă-canal, că suntem obligaţi să tăiem apa şi să punem cişmele în faţa blocurilor debranşate. Şi rămâne întrebarea cine plăteşte apa asta, care se consumă la cişmelele din curtea blocurilor. Păi noi, noi toţi, de la bugetul local", a punctat Simionescu. Acesta a mai arătat că din experienţa anilor trecuţi, odată cu depăşirea sezonului rece, se înregistrează o scădere a gradului de încasare a facturilor emise de furnizorii de utilităţi publice.