O scriitoare din Kuweit şi o cineastă americană acuză faptul că lungmetrajul studiourilor Disney a împrumutat elementele din creaţiile lor. Disney se confruntă astfel cu două noi acuzaţii de plagiat, scrie 20minutes.fr, citat de agerpres.ro.
Muneefa Abdullah, scriitoare kuweitiană, o acuză pe regizoarea şi scenarista filmului de animaţie, Jennifer Lee, că a împrumutat "personaje şi elemente" din povestirea sa "Prinţesa zăpezilor", publicată în 2007.
Separat, americanca Kelly Wilson vizează trailerul peliculei "Frozen", similar, potrivit ei, cu scurtmetrajul său "The Snowman".
Vineri, un judecător a respins demersul studiourilor Disney, care încercau să pună capăt din faşă celei de-a doua acţiuni judiciare, cele două părţi urmând să se confrunte într-un proces.
Legături ascunse
Între toate creaţiile există fără îndoială asemănări (o prinţesă, zăpadă, un om de zăpadă), dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că "Frozen" s-a inspirat oficial dintr-o poveste a lui Andersen, "Crăiasa zăpezii". Ceea ce complică însă viaţa studiourilor Disney sunt legăturile dintre echipa de filmare şi reclamanţi. Scenarista a lucrat la editura americană care a publicat cartea autoarei kuweitiene, iar scurtmetrajul a fost văzut de 16 salariaţi ai Disney/Pixar la un festival.
Studiourile Disney au fost deja date în judecată anul trecut pentru "Frozen", însă un judecător a decis în favoarea firmei americane în luna februarie. Filmul de animaţie a avut în total încasări de 1,3 miliarde de dolari, iar Disney se gândeşte la o continuare, încheie 20minutes.fr.