Marele Premiu al Malaeziei, disputat pe circuitul de la Sepang, a fost suspendat după 33 din cele 56 de tururi de circuit, iar Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a luat decizia de oprire a cursei după mai multe zeci de minute, în care a aşteptat să se oprească ploaia.
Englezul Jenson Button (Brawn GP) se afla în acel moment pe primul loc, fiind urmat de germanii Nick Heidfeld (BMW) şi Timo Glock (Toyota). Locul 4 a fost ocupat de italianul Jarno Trulli (Toyota), urmat de brazilianul Rubens Barrichello (Brawn GP), Mark Webber (Red Bull), Lewis Hamilton (McLaren) şi Nico Rosberg (Williams).
Piloţii vor primi doar jumătate din punctele acordate în mod normal într-o cursă.
Următoarea etapă este programată la 19 aprilie, în China.