A căutat un loc de muncă în străinătate, pentru a-şi putea întreţine familia şi a nimerit într-o "fabrică de sclavi" unde era pus la munci grele, fără a avea certitudinea că va fi plătit vreodată. A păţit-o un brăilean care, sătul de şomaj şi disperat să-şi găsească o slujbă, a acceptat oferta unei firme de intermedieri şi a plecat în Cehia, unde ar fi trebuit să lucreze la plantat copaci. A încăput, însă, pe mâna unei reţele de moldoveni care l-ar fi exploatat fără scrupule dacă n-ar fi reuşit să scape cu fuga şi să se întoarcă înapoi în ţară.
Până la un punct, povestea lui Lucian H. este una comună cu a multor români din zilele noastre: şi-a pierdut serviciul şi n-a mai găsit nicio ofertă serioasă de angajare pe plan local. Luni de zile a depins, împreună cu cei doi copii ai familiei, doar de salariul soţiei. Însă e greu, dacă nu imposibil, pentru ca patru suflete să ducă o viaţă decentă dintr-o leafă de 700 lei pe lună. Cu cuţitul ajuns la os, Lucian, de formaţie inginer, specializat în aplicaţii informatice, s-a înscris în bazele de date ale mai multor firme care intermediază obţinerea de locuri de muncă în străinătate. "La început, solicitam doar posturi conforme cu pregătirea mea. Pe parcurs, când am văzut că nu primesc nicio ofertă, am cerut orice fel de muncă, în agricultură, în construcţii, oriunde. Important era să plec, ca să îmi pot întreţine familia", ne-a povestit Lucian. Odată hotărât să coboare la munca de jos, sorţii s-au întors în favoarea lui şi i s-a oferit un contract de trei luni, la o fermă din Belgia, unde trebuia să culeagă castraveţi. L-a acceptat fără discuţii, iar oferta s-a dovedit a fi una cât se poate de serioasă. "Am plecat din ţară având în buzunar un contract în trei exemplare, iar la destinaţie am fost aşteptat de patron şi lucrurile au mers foarte bine. Munca a fost grea, extrem de grea: 12 ore pe zi în seră, la aproape 40 de grade Celsius! După o săptămână simţeam că mă dor şi oasele pe care nu le am, dar am fost mulţumit că primeam banii la timp. Am trimis în ţară cam 1.300 euro pe lună".
"Din criză de bani, am acceptat orice ofertă"
După trei luni, conform contractului, Lucian a revenit în ţară. Rapid, banii câştigaţi în Belgia s-au topit, pe rate la bănci şi datorii mai vechi sau mai recente, iar nevoia de o slujbă nouă a devenit stringentă. În ianuarie 2010, Lucian H. a luat-o de la capăt cu aplicaţiile depuse la firme de intermediere, cu drumurile făcute în căutare de oferte, până la Bucureşti, Arad sau Tulcea, cu examinările medicale şi cu toate cele presupuse de asemenea tentative de angajare. Bineînţeles, totul costa bani, de la înscrierea în bazele de date ale firmelor, până la transport şi analize medicale. "În total, am cheltuit circa 500 de euro, sumă în care sunt incluşi şi cei 200 de euro plătiţi unei firme din Tulcea, cea la care am găsit până la urmă o ofertă", ne-a spus Lucian. De data asta, ar fi trebuit să lucreze la plantat copaci, undeva în Cehia, pe un salariu mult inferior celui primit în Belgia. "M-au anunţat că au ceva, cu 60 de coroane pe oră, adică vreo 2 euro. Era puţin, faţă de 7 euro pe oră, cât am luat în Belgia, dar când nevoia te presează, accepţi orice".
Pe 20 mai, Lucian H. a semnat contractul de consultanţă cu firma tulceană, a achitat comisionul de 200 de euro cerut de aceasta şi şi-a făcut bagajele, fiindcă a doua zi, pe 21 mai, avea autocar spre Praga. I s-a părut ciudat că, faţă de contractul în trei exemplare primit de la firma care l-a trimis în Belgia, acum i s-a dat doar o foaie în format A4, unde se menţiona ce are de făcut la locul de muncă. "Era un fel de fişă a postului, cu ce aveam eu de făcut la ferma aia de copăcei, adică la ce oră începe munca, la ce oră se termină, câţi bani primesc pe oră, chestii de genul ăsta. Am întrebat cum rămâne cu contractul cu angajatorul şi mi s-a spus să nu-mi fac probleme, fiindcă se rezolvă, după ce ajung acolo. În fine... A doua zi am plecat la Bucureşti, de unde trebuia să iau autocarul firmei «Orlan». Mi se pusese în vedere că doar cu firma asta pot să merg, deşi alte agenţii aveau bilete mai ieftine spre aceeaşi destinaţie. Aveam la mine 80 de euro, cât costa drumul, plus 50 de euro, bani de buzunar, din care să mă întreţin până când începeam să primesc salariul în Cehia. La autogară am avut surpriza să mi se ceară preţul biletului, deci 80 de euro, plus 50 de euro, bani cu care firma «Orlan» ar fi trebuit să-mi asigure transportul din Praga până în localitatea unde se afla ferma de copăcei. Adică 80 de euro pentru câteva mii de kilometri, de la Bucureşti la Praga, şi 50 de euro, pentru câteva zeci de kilometri, de la Praga până la nu ştiu ce sat de la periferie... Suspect, nu? Am sunat la Tulcea, să întreb despre ce e vorba, iar cei de acolo mi-au zis că nu e problema lor, şi că trebuie să lămuresc problema cu firma de transport. Pur şi simplu am fost pus în faţa faptului împlinit. Dar, dacă tot am ajuns până la Bucureşti, am dat banii, că doar nu era să mă întorc înapoi. Aşa am rămas, practic, fără nicio leţcaie în buzunar".
Plasat la fiare
După 30 de ore obositoare, Lucian H. a ajuns în autogara din Praga. Aici, în ciuda faptului că plătise cei 50 de euro pentru a fi dus până la fermă, i s-a spus să coboare. Vrând-nevrând, brăileanul şi-a dat jos bagajele, pentru că autocarul avea altă rută decât cea care îi trebuia lui. Odată cu el au coborât şi ceilalţi pasageri, 28 de moldoveni şi 12 români, toţi veniţi la muncă în Cehia, unii cu contracte mai vechi, alţii cu contracte noi, cum era şi situaţia lui Lucian. Pe peron, o femeie între două vârste a început să-i trieze pe muncitorii nou-veniţi. Nu ştia româneşte, ci se folosea de însoţitoarea de bord din autocar, care traducea. "A întrebat cine se pricepe la zidărie. Vreo doi inşi au ieşit în faţă şi s-au dus să facă zidărie. Mai erau vreo cinci inşi veniţi să lucreze în construcţii, ca muncitori necalificaţi. Le-a spus că nu mai sunt locuri în construcţii, dar că are ceva pentru ei într-o fabrică de confecţii metalice. Oamenii au fost de acord şi s-au dat deoparte. Din toţi câţi am fost în autocar, am rămas eu, încă nebăgat în seamă. Cehoaica a întrebat într-un final ce-i cu mine. I-am răspuns, prin intermediul stewardesei din autocar, că am venit ca să lucrez la copăcei. Mi-a spus că nu se mai poate la plantat copaci, fiindcă în perioada aia a plouat foarte mult în Cehia. Mai avea un loc la o fabrică de rame metalice pentru panouri solare. M-a întrebat dacă vreau acolo şi i-am zis că da, ce era să fac?! Între timp, autocarul plecase şi eu am rămas singur cu cehoaica. Mi-a transmis prin semne să stau acolo şi s-o aştept un sfert de oră. Am rămas singur pe peron, cu bagajele lângă mine, fără niciun ban în buzunar şi fără telefon, fiindcă nu-mi intra roamingul pe mobil, deşi avusesem grijă să-i încarc cartela înainte de a pleca din ţară. Nu puteam să sun nici acasă, nici la firma din Tulcea, nu puteam să fac nimic! Habar nu aveam dacă mai vine femeia aia înapoi şi sfertul ăla de oră cât am aşteptat mi s-a părut cât jumătate de an. Din fericire, a apărut din nou lângă mine, mi-a întins un bilet de autobuz şi o hârtie pe care era trecut un număr de telefon. I-am făcut semn că nu-mi merge telefonul şi, deşi a strâmbat din nas, a sunat de pe al ei. Vorbea cu un anume Igor, pe care mi l-a dat şi mie. Cu un puternic accent moldovenesc, tipul mi-a spus să folosesc biletul de autobuz până în localitatea Plzen, unde or să mă aştepte oamenii lui. Peste o oră jumătate eram în locul indicat, unde mă aşteptau, într-adevăr, doi tinerei, cam la 20 de ani. Aceştia m-au dus cu o maşină în localitatea Kdyne, unde am ajuns pe la ora 11.00 noaptea, sâmbătă", ne-a povestit Lucian H.
Înghesuiala din pod
Obosit, stresat şi flămând, Lucian a dormit neîntors, în patul pe care i l-a indicat băiatul care îl adusese cu maşina. A doua zi, duminică dimineaţă, a realizat că se află într-o încăpere situată în podul unei case. Spaţiul din pod era împărţit în patru camere, mici cât să încapă în ele două rânduri paralele a câte două paturi puse unul după altul. Alt mobilier nu se găsea înăuntru, iar lângă camerele de locuit se aflau o baie minusculă, formată dintr-un WC, un duş şi o chiuvetă, şi o bucătărioară, cu un aragaz, un cuptor cu microunde, un scăunel şi o masă în miniatură. Un singur pat rămăsese neocupat, asfel că, în total, se adăposteau în podul respectiv 9 români şi 6 moldoveni. Duminică după-amiază, Lucian l-a cunoscut în persoană pe Igor, care i-a dat 100 de coroane, echivalentul a circa 130.000 lei vechi, ca să îşi ia ceva de mâncare. Cu accentul lui moldovenesc, Igor i-a explicat că răspunde de trei echipe de lucru: una care face rame pentru panouri solare, alta care face paleţi metalici şi încă una care montează panourile solare pe rame, în câmp. Lucian urma să lucreze în câmp, la montat panouri. Luni, însă, n-a fost scos la muncă, împreună cu ceilalţi, pe motiv că sunt Rusaliile, iar şefii nemţii care ar fi trebuit să supervizeze montarea panourilor solare nu lucrează în acea zi de sărbătoare. Totuşi, Lucian nu a stat degeaba fiindcă, pe la ora 10.00, băiatul care îl adusese cu maşina a venit să-l ia la fabrica de paleţi metalici, unde trebuia mutată nişte mobilă. "Vreo şapte ore am tras de mobila aia, de la un birou în altul. Mi-era îngrozitor de foame, dar nimeni nu mă întreba dacă am ce să mănânc. Eu, evident, nu aveam nimic. Mă strecuram din când în când într-un birou, unde observasem că angajaţii fabricii îşi beau cafeaua şi băgam în gură câte un cub de zahăr", îşi aminteşte Lucian H.
Muncă grea pe nimic
A doua zi a fost anunţat din nou că nu iese la muncă. "Deja începuseră să-mi cedeze nervii. Venisem să muncesc, ca să trimit bani acasă şi nimerisem într-un loc unde ba mă puneau să car mobilă, ba mă ţineau pe tuşă". Tracasat şi înfometat, Lucian a hoinărit prin împrejurimi, vizitând localitatea la marginea căreia se afla imobilul unde fusese cazat. A observat că acel imobil găzduia un show-room auto şi că se afla la marginea localităţii Kdyne. Seara, unul dintre muncitorii români i-a împrumutat trei cartofi. "I-am tăiat felii şi i-am prăjit pe aragazul din bucătărie. Mi-au ajuns cât să mai uit puţin de foame!", ne-a spus Lucian. Din vorbă în vorbă, binefăcătorul care-i dăduse cartofii i-a mărturisit că este brăilean, că munceşte de şapte luni acolo şi că încă nu îşi primise banii. Moldovenii îi dădeau, din când în când, câteva sute de coroane, ca să nu leşine de foame. În rest, doar promisiuni... Lucian a căzut serios pe gânduri, dar cu toate astea s-a dus la muncă, a doua zi, când Igor i-a zis că are nevoie de el. Nu în câmp, cum i se spusese la început, ci la fabrica de făcut paleţi. "Lucrau acolo vreo 20 de moldoveni şi 10 români. Toţi moldovenii o făceau pe şefii, trăgeau care mai de care de mine, să sudez, să fac găuri, să şlefuiesc, să dau cu pensula. Tot ce era de făcut mă puneau pe mine sau pe ceilalţi români şi, din câte am observat, cam aşa stăteau lucrurile acolo în permanenţă. Am muncit 12 ore şi am mâncat doar două ouă, primite împrumut tot de la amicul brăilean. Mi-am dat seama că trebuie să plec cât mai repede, că nu e de stat acolo!", ne-a spus Lucian.
Din fericire pentru acesta, reuşise să-şi contacteze familia, de pe telefonul băiatului care îl transportase cu maşina. Îi spusese soţiei unde ajunsese şi o rugase să facă rost urgent de 150 de euro şi să-i trimită prin Western Union, la poşta din Kdyne. "Nevastă-mea s-a împrumutat şi, miercuri seară, m-a anunţat, prin telefonul băiatului respectiv, că a doua zi pot să mă duc să scot banii. Joi dimineaţă i-am zis lui Igor că sunt bolnav şi că nu ies la muncă. Ăsta a fost, bineînţeles, un pretext ca să pot ajunge la poştă dar, de fapt, chiar mă simţeam foarte rău, din cauza stresului, a foamei şi a oboselii. Din fericire, am reuşit să iau banii şi să plec de acolo. Iniţial, voiam să-i cer lui Igor plata pentru cele două zile muncite, însă după ce m-am mai gândit mi-am dat seama că e bine să plec cât mai discret posibil. Nu pot să zic că m-a ameninţat cineva sau că m-a agresat cât am stat acolo, dar după cum mergeau lucrurile nu ştiu cât de înţelept era să mă cert cu ei!", ne-a mai spus Lucian H.
Ajuns în ţară, brăileanul a luat legătura cu firma din Tulcea, pretinzând să i se returneze cei 200 de euro plătiţi ca şi comision pentru aşa numitul contract de muncă. Firma nici nu a vrut să audă de aşa ceva. De altfel, reprezentanţii societăţii tulcene le-au declarat reporterilor noştri că nu din vina lor n-a ajuns Lucian H. la plantat copaci. "Conform clauzelor contractuale, trebuia să ne informeze dacă are probleme, pentru a putea să-l ajutăm. Când a ajuns în Praga, în loc să ne sune ca să ne anunţe că are probleme, clientul a preferat să meargă să muncească la altă firmă, cu care noi nu aveam nicio legătură. A fost opţiunea sa şi nu poate să ne acuze pe noi de cele întâmplate, din moment ce nu ne-a informat, pentru a putea lua măsurile necesare. Faptul că a sesizat presa ar putea să-l coste 5.000 de euro, fiindcă în contractul pe care l-a semnat cu noi se precizează foarte clar că afectarea imaginii firmei se penalizează exact cu această sumă", ne-a declarat consilierul juridic al firmei tulcene.
Pentru ca Lucian H. să nu poată fi dat în judecată, ziarul nostru a preferat să nu facă publică denumirea firmei din Tulcea. Povestea lui este, însă, cât se poate de reală, iar brăilenii care îşi caută un loc de muncă în străinătate ar trebui să se gândească de două ori înainte de a acorda încredere unor firme de intermediere ce le pretind comisioane de sute de euro.
Reţele de muncă la negru în Cehia
În luna mai a acestui an, exact în perioada când brăileanul Lucian H. dădea piept cu munca la negru din Cehia, circa 100 de români au cerut ajutorul Ambasadei României din Cehia, plângându-se că au fost momiţi în această ţară cu promisiunea unor salarii frumoase, însă au fost forţaţi să muncească fără a li se da niciun ban. Dan Bălănescu, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României, a declarat atunci, unui cotidian central, că deja au fost anihilate trei reţele de trafic de forţă de muncă, prin cooperarea poliţiştilor români cu cei cehi. Anchetatorii au constatat, însă, că victimele nu cunosc date exacte despre capii reţelelor. Multora dintre români le era frică să recunoască faptul că au muncit la negru, susţinând că au ajuns în Cehia ca turişti. Reticenţa acestora a îngreunat mult ancheta autorităţilor.
