Platoul din Piaţa Independenţei umplut de noroi, din cauza halului în care sunt udate jardinierele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Păcat de munca florarilor…

Platoul din Piaţa Independenţei umplut de noroi, din cauza halului în care sunt udate jardinierele

• apa se “aruncă” direct dintr-un furtun gros ca pe mână, răscolind pământul care se împrăştie în toate direcţiile • cine le face observaţie udătorilor, riscă să se aleagă cu o bătaie

 

Ar trebui ca zilnic să mulţumim celor de la SEROPLANT, care indiferent de starea vremii - de sărbători sau în week-end, şi stând în cele mai incomode poziţii – muncesc din greu pentru zestrea de frumos (din flori şi spaţii verzi) a Brăilei , menită să ne încânte ochiul şi sufletul. Greu se munceşte şi la toaletarea arborilor ori la ecologizarea unor zone pline de bălării. Probleme apar însă atunci când este vorba de stropitul  florilor. Îndeosebi pe platoul din faţa Primăriei! Nu de alta, dar utilizându-se un furtun gros ca pe mână, apa vine şuvoi dintr-o ditamai cisterna şi, fiind greu de dirijat cu… mâna , pământul din casete şi jardiniere este scos sub forma unui strat de nămol, pe pavimentul Pieţei Independenţei sau în capătul Bulevardului Independenţei/Călăraşi. Situaţia este aproape identică şi în alte locuri din municipiu. De aici, o imagine nedorită pe domeniul public, disconfort pentru trecători, pământul uscat se transformă în praf, iar Brăila se alege cu o carte de vizită nedorită.

Să nu aveţi vreo întrăzneală să le faceţi vreo observaţie celor care “muncesc dar nu gândesc” când dirijează jeturile de apă, că reacţia lor va fi una de-a dreptul vehementă, până la limita violenţei... Nici prin cap nu le trece respectivilor să admită că apa ar trebui să curgă printr-o pâlnie de stropitoare şi un robinet ataşat lângă aceasta. Ceea ce  ar însemna  economie de apă şi carburant!

 Recent, mizeria lăsată în urmă  pe platoul amintit a fost de pomină, iar marţi s-a dat cu o mătură de nuiele, însă pavimentul tot murdar a rămas.

Apropo : până când Seroplant şi Primăria nu vor asigura echipament de lucru distinct, pentru cei de pe “teren”, iar cisterenele tractate sau cu motor propriu nu sunt şi ele vizibil inscripţionate, este mai dificil de identificat cine distruge cu autovehiculele bordurile, pavimentul sau scările din locurile de promenadă  şi nu numai.  Pentru că, uneori, se intervine brutal şi distructiv, inclusiv în cazul avariilor la  reţelele de utilităţi publice sau la infrastructura stradală şi sistematizarea pe verticală.  Aşa e când lucrurile rămân doar la latitudinea lui “Dorel”. Că tot era cândva lozinca: “Eu produc, eu răspund, eu controlez”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro