Platforma Civică "Acţiunea 2012", alături de Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Platforma Civică "Acţiunea 2012", alături de Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila

Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila anunţă că la iniţiativa de sprijinire a tânărului Alexandru Bejan, elev în clasa a-XI-a la Liceul românesc "Lucian Blaga", din Tiraspol, s-a alăturat Platforma Civică "Acţiunea 2012", coaliţie formată din peste 30 de organizaţii non-guvernamentale, care denunţă abuzurile comise de autorităţile din Transnistria. "Pentru mine, cât şi pentru elevii brăileni, este o onoare că o initiaţivă plecată de la Brăila a căpătat o astfel de amploare. Este, de asemenea, onorant că Platforma Civică «Acţiunea 2012», un reper în cadrul societăţii civile româneşti, a răspuns chemării noastre. Demersului nostru i s-au alăturat elevi din toata ţara", a declarat preşedintele CJE Brăila, Cristea Alin. Petiţia iniţiată de CJE Brăila în vederea colectării de semnături pentru sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor decizionali cu privire la situaţia deosebit de gravă a lui Alexandru Bejan a fost semnată, până la aceasta dată, de peste 1.100 de persoane din România, dar şi din Republica Moldova.
La începutul acestui an, elevul în vârstă de 17 ani a fost răpit de la şcoală de către ofiţeri KGB, care l-au supus unui tratament inuman, anchetându-l timp de câteva ore, şantajându-l şi obligându-l să scrie un autodenunţ din care reieşea că Alexandru a trimis bilete de ameninţare unor grădiniţe din localitate. În baza acestei declaraţii false, tânărul a fost acuzat de terorism. În prezent, Alexandru Bejan nu poate părăsi Transnistria, fiindu-i încălcat şi dreptul la liberă circulaţie.
Presa din România şi din Republica Moldova, dar şi agenţii de ştiri din Federaţia Rusă au publicat materiale despre campania de susţinere a elevului din Tiraspol, iniţiată de Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro