Procedurile greoaie de lucru cu banii europeni continuă să lase urme la nivel de Brăila. De curând, câteva persoane care au absolvit cursuri IT (competenţe informatice) în cadrul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013 ne-au sesizat faptul că nu şi-au luat subvenţiile europene de câte 300 de lei, dar nici n-au semnat contractele de subvenţionare, ci doar nişte contracte de formare profesională cu valoare "0" trecută ca atare în document, la punctul 4. Vorbim în cazul de faţă de 26 de persoane cu vârste între 27 şi 62 de ani.
"Am urmat cursurile din 17 noiembrie până în 19 decembrie şi ni s-a zis în toată perioada derulării acestora că ne vom lua banii până la Crăciun. A trecut Crăciunul, astăzi (n.r. ieri) ne-am dus la firma beneficiară, la Giga Prod, iar doamna de acolo ne-a repezit şi ne-a zis că s-ar putea să nu luăm nici de Paşti. Cel mai mult ne deranjează că am fost duşi cu vorba, că nici nu ni s-au dat contractele de subvenţionare, nu le-am semnat, nu ştim dacă vom primi banii", ne-a relatat unul dintre cursanţi.
Potrivit documentelor puse la dispoziţie de către membrii grupului ţintă, contractul de formare profesională conţine date despre proiectul accesat pe Axa prioritară 5 - "Promovarea măsurilor active de ocupare", prin Domeniul Major de Intervenţie (DMI) 5.1- "Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare", iar "Giga Prod", firma la care e asociat politicianul Marius Terzea (fost preşedinte al Forţei Civice), este beneficiar.
Cererea de plată, trimisă din 10 noiembrie
"Noi nu-i ştim pe aceia de la firmă, noi ştim că trebuie să luăm nişte bănuţi, şi-i vrem în acest an, că tare ni-i teamă că la anul...se spală pe mâini. Sau măcar să semnăm contractul de subvenţie, fiindcă ne-au tot dus cu vorba că o să ni-l aducă să-l semnăm, dar iată că n-au mai făcut-o", au mai spus persoanele care ne-au vizitat la redacţie.
Adevărul este că, potrivit procedurii, UE nu mai dă bani decât pentru proiectele încheiate şi pentru care beneficiarii au făcut cereri de plată până la 31 decembrie 2015. În acest caz, ca-n multe alte proiecte cu fonduri, potrivit asociatului Marius Terzea, s-a făcut cererea de plată, dar plăţile pot fi încheiate până în februarie 2016.
"Subvenţiile pentru toţi absolvenţii programelor de formare profesională menţionate au fost solicitate de către beneficiarul proiectului, de la autoritatea de management (AM) pentru POSDRU 2007-2013, prin mecanismul cererilor de lichidare a plăţilor. Cererea de lichidare a plăţilor a fost înregistrată în data de 10 noiembrie 2015, dar până în momentul actual nu a fost onorată, motiv pentru care nu au fost plătite nici subvenţiile către absolvenţii programelor de formare profesională", ne-a comunicat Marius Terzea.
Acesta ne-a dat asigurări că oamenii îşi vor primi banii imediat ce vor veni fondurile nerambursabile prin programul menţionat. Potrivit sursei citate, "Giga Prod" mai are de recuperat de la finanţatori suma totală de 477.148,15 lei.
Proiect de 2,7 milioane de lei
Potrivit site-ului dedicat proiectului, titlul dosarului de finanţare este "Soluţii integrate de formare profesională pentru persoane neocupate pe piaţa muncii din regiunile Sud-Est şi Nord-Est, prin pregătire specifică şi suport de angajare în domeniul prelucrării lemnului".
Contractul semnat cu POSDRU de către beneficiarul "Giga Prod" Brăila are ca partener naţional Fundaţia Centrul pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, proiectul fiind implementat de pe 25 februarie până pe 24 decembrie 2015. Valoarea totală eligibilă a proiectului este 2.731.162 lei din care: finanţare nerambursabilă acordată din FSE- 2.360.841,01 lei şi 233.489,77 lei din bugetul naţional.
Contribuţia beneficiarului este de 136.831,22 lei. Proiectul a fost implementat în Brăila şi Comăneşti - Bacău şi a avut ca obiectiv general creşterea gradului de participare pe piaţa muncii a persoanelor neocupate (şomeri, şomeri de lungă durată, şomeri peste 45 de ani, şomeri tineri şi şomeri tineri de lungă durată) din regiunile Sud-Est şi Nord-Est.
În cadrul acestuia s-au făcut mai multe tipuri de cursuri, între care şi acelea IT, de competenţe informatice, de care au beneficiat şi persoanele care reclamă acum faptul că nu şi-au luat banii.
Deşi în actul de formare profesională este stipulată "valoarea 0" a contractului, potrivit practicii din exerciţiul financiar european 2007- 2013, toţi aceia care se înscriau la cursuri de acest fel erau remuneraţi.
Contractele, odată cu banii
Este şi cazul celor 26 de persoane care au urmat cursuri IT, dar şi al celor peste o sută care s-au specializat în tâmplărie. Grupul ţintă al proiectului este, pentru cele două zone menţionate, de 196 persoane "din care: 115 şomeri, 45 şomeri de lungă durată, 10 şomeri peste 45 de ani, 10 şomeri tineri şi 16 tineri şomeri de lungă durată", se mai arată în proiectul implementat de "Giga Prod". Cât despre faptul că oamenii nu au semnat nici acum contractele de subvenţie, Marius Terzea a explicat că acestea vor fi întocmite în momentul în care grupul ţintă va fi şi remunerat.
ULTIMA ORĂ: Ieri, înainte de închiderea ediţiei, una dintre persoanele care a reclamat neplata subvenţiilor ne-a anunţat că reprezentanţii firmei "Giga Prod" au contactat-o şi au chemat-o astăzi la sediu, cel mai probabil pentru a-i plăti suma promisă. Vom reveni.