Investițiile în cercetarea privind motoarele diesel nu ar mai trebui continuate, resursele financiare urmând să fie alocate pentru crearea unei piețe a mașinilor electrice. Acesta este planul Comisiei Europene, potrivit politico.com.
Mașinile diesel nu au fost un pariu câștigător pentru Europa, adaugă sursa citată, iar oficialii de la Bruxelles au remarcat succesul producătorilor de automobile electrice de peste Ocean. Tesla, de exemplu, a cucerit deja o țară europeană, devenind cea mai populară mașină în Norvegia.
„Ceilalți sunt mult mai rapizi decât noi, de exemplu, în privința mașinilor electrice, autonome”, spune Elżbieta Bieńkowska, comisarul european pentru industrie și piață internă.
În loc să se continue investițiile în cercetarea privid crearea unor motoare diesel și pe benzină mai ieftine, „ar trebui să alocăm banii mașinilor electrice, mașinilor cu zero emisii”, insistă comisarul.
Atitudinea oficialilor de la Bruxelles s-a schimbat după scandalul emisiilor de la Volkswagen și, acum, Comisia Europeană pregătește o serie de propuneri legislative pentru a încuraja producerea de automobile electrice.
Grupurile de lobby care reprezintă interesele producătorilor de combustibili lichizi au simțit deja pericolul și critică inițiativa Comisiei. „Utilitatea combustibililor lichizi este imbatabilă”, spune John Cooper, directorul general al grupului de lobby FuelsEurope.
Elżbieta Bieńkowska este însă de altă părere: „Ar trebui, probabil, să ne concentrăm mai mult pe mașinile electrice”.
Potrivit firmei de consultanță AlixPartners, vânzările de automobile Diesel pe piața europeană ar putea să scadă de la 52%, cât sunt în prezent, la doar 9% în 2030.
În schimb, costurile bateriilor scad, ceea ce face mașinile electrice mai competitive.