Plăcuțe stradale noi în Centrul Istoric, pe Calea Călărașilor și pe Șoseaua Buzăului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Plăcuțe stradale noi în Centrul Istoric, pe Calea Călărașilor și pe Șoseaua Buzăului

* concomitent, angajații SUPAGL au montat indicatoare rutiere în mai multe zone ale municipiului, inclusiv la Parcul Zoo și în intersecția prevăzută cu sens giratoriu Calea Călărașilor/Șoseaua de Centură * potrivit conducerii SUPAGL Brăila, pentru creșterea vizibilității participanților la trafic în apropierea trecerilor de pietoni, au fost amplasate șase jardiniere din lemn înaintea celor două treceri de pietoni aflate pe Strada Pietății

 

Potrivit conducerii Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, începând cu luna mai a.c., au fost montate încă 24 de plăcuțe stradale cu ramă cu denumirile străzilor, fiind vizate mai multe străzi din Centrul Istoric al orașului, Calea Călărașilor și Șoseaua Buzăului.

Concomitent, au fost instalate indicatoare rutiere în zona Parcului Zoo din cartierul Radu Negru (trei indicatoare "Oprirea interzisă" și plăcuțele adiționale) și câte un indicator pe străzile G-ral Eremia Grigorescu ("Oprirea interzisă"), Calea Călărașilor ("stație TAXI", zona Catedrala "Nașterea Domnului"), Șoseaua Râmnicu Sărat ("Trecere pietoni"), B-dul Alexandru I. Cuza cu Carantina ("Accesul interzis"), Împăratul Traian/Anghel Saligny ("Trecere pietoni"). Au mai fost, de asemenea, montate indicatoare rutiere în intersecția prevăzută cu sens giratoriu Calea Călărașilor/Șoseaua de Centură ("Cedează trecerea", "Ocolire prin dreapta", două bucăți "Ocolire stânga/dreapta"), insula cu sens giratoriu Șoseaua Buzăului/Șoseaua de Centură ("Ocolire stânga/dreapta"), Str. 1 Decembrie 1918 ("Oprirea interzisă"), intersecția Str. Cărămidari/Str. Avram Iancu ("Drum fără ieșire") și intersecția Str. Cantonului/Str. Nae Ionescu (un indicator "STOP").

"Pentru creșterea vizibilității participanților la trafic în apropierea trecerilor de pietoni, la solicitarea Inspectoratulu de Poliție Județean Brăila - Serviciul Rutier, în luna iulie a.c. au fost amplasate șase jardiniere din lemn înaintea celor două treceri de pietoni aflate pe Strada Pietății (zona Parcului Monument)", a precizat directorul SUPAGL Brăila, Dumitru Munteanu, contactat de reporterii "Obiectiv".  

Reamintim că, începând cu jumătatea lunii decembrie 2021, sute de plăcuțe (indicatoare) cu denumirile străzilor au fost amplasate pe mai multe artere de circulație (începând cu B-dul Dorobanților) de către angajații Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila. Au fost montate, în total, într-o primă fază, peste 400 de astfel de indicatoare stradale, Primăria Brăila alocând pentru acest proiect, numai anul trecut, peste 40.000 de lei cu TVA. Licitația pentru furnizarea indicatoarelor stradale a fost câștigată de SC KISS UNICUM SRL (firmă înmatriculată în județul Mureș), iar montajul indicatoarelor stradale a fost asigurat în totalitate de echipele SUPAGL Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro