Banii s-au dus în cea mai mare parte pe lucrări de construcţii şi amenajări care nu puteau fi încadrate la categoria drepturi de autor, se afirmă în raport. Statul a plătit drepturi de autor inclusiv pentru înlocuirea instalaţiilor sanitare sau a aparatelor de aer condiţionat.
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) avertizase, înainte de semnarea contractelor, că lucrările respective nu pot fi încadrate în categoria drepturi de autor. Mai mult, ANRMAP recomanda folosirea procedurii de achiziţie pe bază de licitaţie, ocolită în ambele cazuri, se mai scrie în articolul din Adevărul.
De pildă, la 25 noiembrie 2008, Muzeul Naţional de Istorie „Grigore Antipa" a semnat un contract de cesiune de drepturi de autor în valoare de 13 milioane de euro. Potrivit documentului, în cursul anului 2009, Ministerul Culturii, instituţia în subordinea căreia se află muzeele, a început să plătească banii, cu toate că lucrările incluse în contract au fost încadrate incorect în categoria drepturilor de autor. Şi aceasta pentru că, în contract, au fost amestecate în mod incorect lucrări de construcţii, neîncadrabile în categoria drepturilor de autor, cu lucrări care puteau fi încadrate la drepturi de autor.
Contractul prevedea, printre altele, dezafectarea spaţiilor expoziţionale existente, realizarea sistemelor de ambalare pentru bunurile muzeale şi manipularea acestora. De asemenea, contractul prevedea realizarea unor sisteme termice şi de climatizare, a unor instalaţii electrice de curenţi tari şi slabi, a unor sisteme de incendiu şi instalaţii video sau amplasarea de platforme pentru persoane cu dizabilităţi. Mai mult, potrivit contractului, „instalaţiile sanitare existente vor fi înlocuite cu unele moderne pentru asigurarea unei funcţionalităţi şi a unui confort optim şi corespunzător destinaţiei acestora".