Un bărbat de 36 de ani, din comuna Tichileşti, avea asupra sa un pistol neletal pe care îl poate deţine doar acasă. În ziua de 8 octombrie, poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase l-au depistat pe Constantin M. (36 de ani). Acesta ar fi purtat, fără drept, un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării, marca "Rohm - RG 88". În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul are un certificat de deţinător pentru pistolul neletal, eliberat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, la data de 4 septembrie 2007. "Documentul îi conferea doar dreptul de deţinere, la domiciliu, nu şi pentru portul acestuia", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.