Lucrările pentru conectarea sistemului de încălzire al piscinei la crematoriul din apropiere vor începe în vară. Consiliul recunoaşte că proiectul a fost o problemă delicată, dar susţine că propunerea a beneficiat de aprobarea a 80-90% dintre localnici. Mulţi dintre ei chiar au apreciat originalitatea proiectului şi curajul consiliului de a dezbate problema în mod public. "Am fost foarte atenţi în a informa localnicii despre modul în care funcţionează sistemul de încălzire, care este folosit foarte mult în unele părţi din Europa, în special în Suedia", a declarat consilierul Carole Gandy.
"Încurajăm de ceva vreme izolarea termică a caselor şi folosirea eficientă a energiei, aşa că ni s-a părut normal să folosim şi această sursă de energie regenerabilă, pe lângă introducerea panourilor solare, a vehiculelor electrice şi alte măsuri de protejare a mediului pe care le luăm", a mai spus Gandy.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.