Arderile necontrolate, generate de incendierea intenţionată a resturilor vegetale de pe terenuri virane sau terenuri agricole, tind să devină un fenomen tot mai greu de stăpânit. Populaţia încă foloseşte pe scară largă metoda debarasării prin ardere de deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvară, punând astfel în pericol proprietăţi, bunuri materiale şi vieţi omeneşti. Asta deşi legislaţia în vigoare stipulează că arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor sau a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei. Până în prezent, însă, nu s-a aplicat nicio astfel de sancţiune.
Prin Ordinul nr. 105, din 20 martie 2012, emis de prefectul judeţului Brăila, s-a stabilit că permisul de lucru cu foc se eliberează de şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din fiecare unitate administrativ teritorială. Arderea resturilor vegetale şi a gunoaielor se face numai după ce s-a obţinut un astfel de permis, în locuri special amenajate şi după ce a fost înştiinţat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate despre ora la care urmează să se facă operaţiunea.
De la începutul anului în curs, pe raza judeţului nostru au fost consemnate 15 arderi necontrolate, în urma cărora a fost afectată vegetaţia de pe circa 365 de hectare. Cel mai mare incendiu de acest tip s-a produs în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, la începutul acestei săptămâni. Au fost afectate 300 de hectare, pagubele produse în ceea ce priveşte vegetaţia şi fauna fiind încă în curs de evaluare. În rest, s-au mai produs şapte incendii, pe terenurile virane sau în cimitirele din municipiu, câte două incendii în Făurei şi Vădeni şi câte unul în Chiscani, Movila Miresii şi Ianca.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.