În ultima şedinţă a CJ, consilierul judeţean independent Marian Căpăţână a adus în discuţie problema Spitalului de Pneumoftiziologie. Asta în condiţiile în care unitatea spitalicească de pe strada Campiniu funcţionează într-un spaţiu închiriat, şi plăteşte chirie lunară Congregaţiei "Jesu" de circa 5.700 de euro. Contractul de închiriere expiră în 2017, iar la acest moment CJ Brăila încă nu a decis dacă să cumpere clădirea sau să aloce fonduri pentru construirea unui nou spital.
Preşedintele interimar al CJ, Viorel Mortu, i-a răspuns consilierului că "Normele europene sugerează sau obligă, la noi sunt încă neaplicate, ca, după 40 de ani (de utilizare a clădirii ca spital TBC - n. r), clădirile de acest tip să fie demolate. De asemenea, o altă normă europeană spune că spitalele de acest tip să nu stea în centrul oraşului". Această afirmaţie însă, a încins puţin spiritele, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Ştefan Sînpetru, replicându-i pe un ton mai apăsat că nu există nicio astfel de lege. "Vreau să găsesc scrise aceste legi! Nu le găsesc nicăieri! Singurele normative fac trimitere la ducerea la marginea oraşului a sanatoriilor, nu a spitalelor de TBC. Nu există norme scrise!", a fost reacţia lui Sînpetru.
Preşedintele CJ şi-a continuat însă ideea, de data aceasta fără a mai fi întrerupt, spunând că CJ a luat deja în calcul posibilitatea ca spitalul să fie mutat la marginea oraşului şi că a identificat şi o opţiune. "Am pregătit ca oportunitate, urmează să o studiem în curând, să oferim măcar ca locaţie ceva de pe lângă Lacu Sărat, unde este şi parc, şi aer curat, şi zonă de plimbare destul de bună. Vă voi invita acolo să vedeţi şi, eventual, să optaţi, că doar nu voi lua eu singur decizia", a declarat Viorel Mortu.
În acelaşi timp, Mortu a recunoscut că nu exclude definitiv varianta cumpărării actualei clădiri în care funcţionează spitalul TBC, reamintind totuşi reţinerile legate de preţul solicitat de proprietar. "Asta este situaţia acum. Sunt de acord să punem în discuţie tema cumpărării, a evaluării spaţiului, dar cu principiul de ţinut mult la banul public", a încheiat Mortu.