Campionul naţional la debutanţi de anul trecut, Ionuţ Chesaru, a concurat pe un Opel Corsa 1600 şi a ocupat locul întâi la clasa A1, tot el şi-a adjudecat prima poziţie la clasa M, două rezultate foarte bune care l-au propulsat în fruntea clasamentului general.
Răzvan Popa, care a concurat pe Tico, a ocupat locul al patrulea la clasa A1 şi al doilea la clasa M, iar Valentin Nemţanu, pe Opel Corsa C, a urcat pe poziţia a treia a podiumului de premiere la clasa A 2.
"Cucerind 5 cupe putem spune că brăilenii au fost protagoniştii acestui concurs. Următoarea etapă se va desfăşura la Brăila, pe 25 şi 26 august. Va fi o etapă la care doritorii se pot înscrie la toate clasele şi la care au dreptul de a concura şi automobiliştii fără licenţă", a precizat Valentin Nemţanu.