La sfârşitul săptămânii trecute, trei brăileni au ajuns la spital cu diverse leziuni, întrucât s-au angajat în traversarea neregulamentară a străzii. Primul eveniment rutier s-a consumat vineri, în jurul orei 21.00, în timp ce Petruş G. (43 de ani) din municipiu, conducea un autoturism pe Calea Călăraşilor, dinspre strada Pontonieri, către strada Celulozei. În dreptul blocului A7, şoferul l-a accidentat pe brăileanul Vasile C. (54 de ani), care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că victima se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice.
O oră mai târziu, Daniel D. (25 de ani) din municipiu se deplasa cu un autoturism dinspre strada Franceză către strada Tineretului şi, în dreptul blocului 15, l-a accidentat pe Gigi D. (33 de ani), care a vrut să traverseze Calea Călăraşilor din partea dreaptă către stânga sensului său de deplasare, prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului victima a fost proiectată pe sensul opus de mers şi a fost acroşată de autoturismul condus de Marian S. (35 de ani), care circula pe banda 2. Pietonul a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat şi internat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Toti cei trei participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că victima se afla sub influenta băuturilor alcoolice. La spital a ajuns, sâmbătă, şi brăileanca Eftimiţa G. (84 de ani), care a vrut să traverseze Bulevardul Dorobanţilor tot printr-un loc nepermis, fiind acroşată de Leonard C. (29 de ani) din municipiu, care conducea o maşină dinspre strada 1 Decembrie 1918, către strada Şcolilor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.