Băut bine, un brăilean de 37 de ani se deplasa pe partea carosabilă, însă a fost izbit de o maşină.
Accidentul a avut loc în seara de 24 mai, la ora 21.30. Un brăilean în vârstă de 20 de ani conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor, din direcţia Bulevardul A.I. Cuza către Piaţa Traian. La un moment dat, el l-a surprins pe bărbatul aflat pe carosabil, acroşându-l şi accidentându-l cu partea din faţă a autoturismului. Evenimentul s-a soldat cu vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, în vederea acordării de îngrijiri medicale. "Atât conducătorul auto, cât şi pietonul, au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul celui din urmă rezultând o îmbibaţie alcoolică de 1,30mg/l în aerul expirat", a precizat subinspector Laura Dan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.