Joi, 5 mai, în urma investigaţiilor efectuate de către judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, a fost identificat Cristian A., (32 de ani), din municipiul Brăila, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de distrugere.
În fapt, pe 9 aprilie a.c., în urma pierderii unei sume de bani, ar fi lovit cu pumnul şi distrus ecranul unui aparat de jocuri electronice, dintr-o unitate de profil din municipiu. Imediat după comiterea faptei, a fugit din respectiva societate.
Valoarea pagubelor este de 2.200 de lei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.