Miercuri noaptea Dumnezeu a decis s-o cheme la El pe Emilia Dumitrescu. La controlul medical din februarie, cind a fost din nou luata in ingrijire de Primarie, i s-a depistat un cancer la sin in stare avansata. A dus boala pe picioare. Numai in ultimele doua saptamini a stat mai mult in pat. Miercuri s-a simtit foarte rau, a fost dusa la spital, insa medicii nu au mai avut ce sa faca. A murit dupa citeva ore, acasa. In urma a ramas o opera de o valoare inestimabila, pe care artista, cu generozitate, a daruit-o brailenilor, oamenii pe care i-a iubit. O dragoste profunda, mai presus de orice intelegere omeneasca, pentru acest oras, pentru Baltile Brailei pe care le-a surprins pe pinza pentru eternitate, a determinat-o sa faca acest gest, care a fost "rasplatit" cu o ingratitudine fara margini.
"Cum sa las atita frumusete sa fie calcata in picioare?"
In ultimii ani, desi era cetatean de onoare al orasului, artista si suferinta ei au fost uitate. Traia in conditii mizere, la limita societatii, desi ar fi putut trai ca o regina. Cei care nu o cunosteau o tratau ca pe o cersetoare. Mergea singura pe strazi si aduna frunze colorate de toamna. Citiva oameni ii stateau aproape, dar nu puteau sa faca totul, nu o puteau supraveghea permanent. In drumurile sale venea sa stea de vorba cu criticul de arta Maria Stoica. Dupa una din lungile plimbari pe strazile orasului, Maria Stoica a intrebat-o de ce mereu aduna frunzele cazute ale copacilor. Raspunsul a fost semnificativ pentru sensibilitatea deosebita care a marcat intreaga viata a Emiliei Dumitrescu: "Cum sa las atita frumusete sa fie calcata in picioare?"
Dupa citeva articole din ziarul nostru, referitoare la starea in care ajunsese sa traiasca cetateanul de onoare al orasului Emilia Dumitrescu - apartamentul era un focar de infectie, artista cersea o bucata de piine pe la usile Caminelor de batrini - Primaria si-a adus aminte ca are o obligatie fata de ea. I-a facut curatenie in apartament, i-a adus haine curate, si, cel mai important, i-a angajat un asistent social permanent, Nina Iancu. Aceasta o ingrijea, ii facea mincare, o supraveghea. Viata Emiliei Dumitrescu s-a schimbat in bine, insa totul a fost prea tirziu. La controlul medical facut in februarie i s-a descoperit un cancer la sint aflat in stadiul final. A fost ingrijita, i s-a administrat tratamentul necesar, insa mai mult nu se mai putea face pentru ea. Neglijenta autoritatilor i-a grabit sfirsitul. Poate ca daca ar fi fost sub supraveghere permenenta din momentul in care si-a donat lucrarile Brailei si i s-a decernat titlul de cetatean de onoare, aceasta boala nu ar fi rapus-o pe Emilia Dumitrescu. In secolul XXI nu prea se mai moare din cauza cancerului la sin decit daca boala este neglijata.
Acum, practic, artista a scapat de suferintele omenesti, insa autoritatile sint responsabile de pastrarea vie a imaginii sale, a lucrarilor in care, daca privesti cu atentie, ii poti distinge sufletul. Pe vremea cind Emilia Dumitrescu batea treptele Primariei pentru a obtine de la primarul de atunci, Anton Lungu, o cladire in care sa-si expuna lucrarile pe care le dona Brailei, spunea oricui se ostenea sa o asculte ca vrea sa-si aranjeze lucrarile cu mina ei, sa fie linistita ca dupa ce nu va mai fi, sufletul nu o sa-i zaca in intunericul unui beci. Anton Lungu a reusit si i-a oferit imobilul din strada Caragiale, insa noua administratie i l-a luat. Voia sa mute acolo un serviciu public. La scurt timp insa, casa a fost revendicata, asa ca Galeriile "Emilia Dumitrescu" oricum ar fi disparut de acolo. Acum, lucrarile sale zac, asa cum nu-si dorea artista, in subsolul Muzeului Brailei. Administratia locala are datoria morala sa gaseasca o cladire in care sa expuna lucrarile Emiliei Dumitrescu, altfel, toate vorbele frumoase spuse in luna februarie a acestui an nu valoreaza nimic. Atunci, primarul Constantin Cibu ii promitea artistei ca pe locul unde a fost Corotisca, o suprafata de 30 - 40 de hectare, vrea sa recreeze Balta Brailei. Tot atunci, el declara: "I-am asigurat un asistent personal. Respectul nostru pentru aceasta pictorita este deosebit, intrucit reprezinta un artist brailean de renume si, chiar daca trece printr-o situatie mai deosebita, noi continuam sa o respectam. I-am reparat casa, i-am asigurat o masa gratuita, un ajutor social, din cind in cind, astfel incit sa duca o viata decenta".
Este advarat, ieri, la capatiiul celei ce a fost Emilia Dumitrescu se ingrijea de cele de trebuinta asistentul social Nina Iancu, care timp de noua luni a fost un prieten pentru artista, iar directorul de la Directia de Asistenta Sociala plecase deja sa cumpere hainele pentru inmormintare. Primaria s-a ingrijit de Emilia Dumitrescu, insa de aici si pina la repararea apartamentului in care locuia, ar mai fi fost multe de facut. Ieri, peretii apartamentului erau afumati de timp, gauriti, zgiriati, iar parchetul, aflat intr-un stadiu avansat de deteriorare era doar acoperit cu citeva presuri. Nici vorba de reparatii sau zugraveala in apartament, asa cum a declarat in februarie primarul Cibu.
"N-am trait degeaba. Braila va ramine in opera mea asa cum eu am cunoscut-o: frumoasa, bogata, fascinanta"
Cu toata starea dezolanta a camerelor, atentia iti este atrasa de tablourile artistei si de fotografiile ei din tinerete. Aveai in fata un om tinar, plin de viata, care iubea natura, animalele, in special pisicile, insa marea ei dragoste a fost Balta Brailei. Intr-un interviu acordat ziarului nostru in 1997, spunea ca daca se gindeste la ceea ce s-a intimplat in viata ei, ocaziile formidabile pe care le-a pierdut - a primit o bursa la Paris cind era studenta dar a refuzat-o - a ajuns la concluzia ca menirea ei pe aceasta lumea a fost sa imortalizeze Baltile Brailei, poezia acelor locuri care acum este definitiv pierduta. Depinde numai de administratia locala sa redea brailenilor acele locuri sau sa le lase pierdute in beciurile Muzeului.
Despre acest suflet pierdut de artist Maria Stoica, critic de arta, sef al sectiei de arta a Muzeului Brailei, a scris: "In ultimii ani, Emilia Dumitrescu a trait din amintiri. In lumea lor, a amintirilor, nu avea virsta, nu avea nevoi. Avea doar prieteni: Steriadi, Ressu, Ciucurencu, Baba. Si Mihu Dragomir. Din versurile lui recita
mereu si pentru oricine. Vorbeam mult despre oamenii de altadata, despre calitatile lor. Contemporanii o dezamageau: lipsiti de cultura,
ignoranti, «numai pintece». Adesea, mergind pe strada, ma oprea in fata cite unei ruine de casa: Stii ceva despre casa aceasta? Iti imaginezi cit de frumoasa a fost si cit de mindri erau stapinii de ea? Si acum, uita-te! Ii plingi de mila. Pe cine mai intereseaza ce a fost si cite a vazut. Si concluzia, aparent fara legatura: Ce face timpul din om! Emilia Dumitrescu nu mai este. Dar a ramas opera ei, donata Primariei municipiului Braila in anul 2001. Atunci a fost amenajat si imobilul din str.I.L. Caragiale nr.3 ca spatiu expozitional, «Galeria de arta Emilia Dumitrescu». Era mindra de aceasta realizare - casa mea, ii zicea - si multumea primarului Anton Lungu ca a avut grija sa gaseasca un loc atit de potrivit pentru opera ei. «N-am trait degeaba. Braila va ramine in opera mea asa cum eu am cunoscut-o: frumoasa, bogata, fascinanta».
Emilia Dumitrescu nu mai este. Din iunie nu mai exista nici galeria de arta care-i purta numele. In lipsa spatiului donatia ei nu va putea fi valorificata cultural. Cind moare un artist dispare o lume. Datoria celor care au primit in dar opera este sa-i asigure vie amintirea si pomenirea vesnica", a spus ieri criticul de arta Maria Stoica.
Emilia Dumitrescu s-a nascut la Braila, la 31 iulie 1921, unde a urmat scoala generala si liceul. Si-a continuat studiile la Bucuresti, frecventind cursurile Academiei de Arte Frumoase si ale Facultatii de Litere si Filosofie, unde i-a avut ca profesori pe Jean Steriadi, Horia Teodoru, Mihai Ralea, Tudor Vianu, George Calinescu.
A debutat la Salonul Oficial din 1946, dupa care a participat la numeroase expozitii colective din tara, la saloane republicane de gravura si desen, la expozitiile de arta romaneasca itinerate in tari de pe toate continentele. A avut expozitii personale la Bucuresti, Constanta, Galati, Tulcea si Braila. Insusirile de artist innascut, dezvoltate si slefuite in ani de studiu, o aseaza pe Emilia Dumitrescu printre cele mai importante nume pe care le-a dat Braila, in acest veac, tarii. Este singura dintre artistii care s-au nascut si au trait in Braila ce figureaza in istoria artei romanesti contemporane. Iubind, pina la uitarea de sine aceste locuri, Emilia Dumitrescu a inteles sa le ramina fidela intreaga viata. Ca nici un alt artist, legat prin origine de acest oras, a integrat printre simbolurile sale launtrice elementele peisajului pitoresc al vechiului oras-port, al Dunarii, al Baltii Brailei. Pe acestea le-a eternizat in imagini unice si le-a facut cunoscute tarii si lumii. De pretutindeni a primit aprecieri pentru autenticitatea artei sale, pentru modul in care zestrea ei de emotii a fost pusa in consonanta cu peisajul brailean in imagini-document despre un oras de legenda.
"Cum sa las atita frumusete sa fie calcata in picioare?"
In ultimii ani, desi era cetatean de onoare al orasului, artista si suferinta ei au fost uitate. Traia in conditii mizere, la limita societatii, desi ar fi putut trai ca o regina. Cei care nu o cunosteau o tratau ca pe o cersetoare. Mergea singura pe strazi si aduna frunze colorate de toamna. Citiva oameni ii stateau aproape, dar nu puteau sa faca totul, nu o puteau supraveghea permanent. In drumurile sale venea sa stea de vorba cu criticul de arta Maria Stoica. Dupa una din lungile plimbari pe strazile orasului, Maria Stoica a intrebat-o de ce mereu aduna frunzele cazute ale copacilor. Raspunsul a fost semnificativ pentru sensibilitatea deosebita care a marcat intreaga viata a Emiliei Dumitrescu: "Cum sa las atita frumusete sa fie calcata in picioare?"
Dupa citeva articole din ziarul nostru, referitoare la starea in care ajunsese sa traiasca cetateanul de onoare al orasului Emilia Dumitrescu - apartamentul era un focar de infectie, artista cersea o bucata de piine pe la usile Caminelor de batrini - Primaria si-a adus aminte ca are o obligatie fata de ea. I-a facut curatenie in apartament, i-a adus haine curate, si, cel mai important, i-a angajat un asistent social permanent, Nina Iancu. Aceasta o ingrijea, ii facea mincare, o supraveghea. Viata Emiliei Dumitrescu s-a schimbat in bine, insa totul a fost prea tirziu. La controlul medical facut in februarie i s-a descoperit un cancer la sint aflat in stadiul final. A fost ingrijita, i s-a administrat tratamentul necesar, insa mai mult nu se mai putea face pentru ea. Neglijenta autoritatilor i-a grabit sfirsitul. Poate ca daca ar fi fost sub supraveghere permenenta din momentul in care si-a donat lucrarile Brailei si i s-a decernat titlul de cetatean de onoare, aceasta boala nu ar fi rapus-o pe Emilia Dumitrescu. In secolul XXI nu prea se mai moare din cauza cancerului la sin decit daca boala este neglijata.
Acum, practic, artista a scapat de suferintele omenesti, insa autoritatile sint responsabile de pastrarea vie a imaginii sale, a lucrarilor in care, daca privesti cu atentie, ii poti distinge sufletul. Pe vremea cind Emilia Dumitrescu batea treptele Primariei pentru a obtine de la primarul de atunci, Anton Lungu, o cladire in care sa-si expuna lucrarile pe care le dona Brailei, spunea oricui se ostenea sa o asculte ca vrea sa-si aranjeze lucrarile cu mina ei, sa fie linistita ca dupa ce nu va mai fi, sufletul nu o sa-i zaca in intunericul unui beci. Anton Lungu a reusit si i-a oferit imobilul din strada Caragiale, insa noua administratie i l-a luat. Voia sa mute acolo un serviciu public. La scurt timp insa, casa a fost revendicata, asa ca Galeriile "Emilia Dumitrescu" oricum ar fi disparut de acolo. Acum, lucrarile sale zac, asa cum nu-si dorea artista, in subsolul Muzeului Brailei. Administratia locala are datoria morala sa gaseasca o cladire in care sa expuna lucrarile Emiliei Dumitrescu, altfel, toate vorbele frumoase spuse in luna februarie a acestui an nu valoreaza nimic. Atunci, primarul Constantin Cibu ii promitea artistei ca pe locul unde a fost Corotisca, o suprafata de 30 - 40 de hectare, vrea sa recreeze Balta Brailei. Tot atunci, el declara: "I-am asigurat un asistent personal. Respectul nostru pentru aceasta pictorita este deosebit, intrucit reprezinta un artist brailean de renume si, chiar daca trece printr-o situatie mai deosebita, noi continuam sa o respectam. I-am reparat casa, i-am asigurat o masa gratuita, un ajutor social, din cind in cind, astfel incit sa duca o viata decenta".
Este advarat, ieri, la capatiiul celei ce a fost Emilia Dumitrescu se ingrijea de cele de trebuinta asistentul social Nina Iancu, care timp de noua luni a fost un prieten pentru artista, iar directorul de la Directia de Asistenta Sociala plecase deja sa cumpere hainele pentru inmormintare. Primaria s-a ingrijit de Emilia Dumitrescu, insa de aici si pina la repararea apartamentului in care locuia, ar mai fi fost multe de facut. Ieri, peretii apartamentului erau afumati de timp, gauriti, zgiriati, iar parchetul, aflat intr-un stadiu avansat de deteriorare era doar acoperit cu citeva presuri. Nici vorba de reparatii sau zugraveala in apartament, asa cum a declarat in februarie primarul Cibu.
"N-am trait degeaba. Braila va ramine in opera mea asa cum eu am cunoscut-o: frumoasa, bogata, fascinanta"
Cu toata starea dezolanta a camerelor, atentia iti este atrasa de tablourile artistei si de fotografiile ei din tinerete. Aveai in fata un om tinar, plin de viata, care iubea natura, animalele, in special pisicile, insa marea ei dragoste a fost Balta Brailei. Intr-un interviu acordat ziarului nostru in 1997, spunea ca daca se gindeste la ceea ce s-a intimplat in viata ei, ocaziile formidabile pe care le-a pierdut - a primit o bursa la Paris cind era studenta dar a refuzat-o - a ajuns la concluzia ca menirea ei pe aceasta lumea a fost sa imortalizeze Baltile Brailei, poezia acelor locuri care acum este definitiv pierduta. Depinde numai de administratia locala sa redea brailenilor acele locuri sau sa le lase pierdute in beciurile Muzeului.
Despre acest suflet pierdut de artist Maria Stoica, critic de arta, sef al sectiei de arta a Muzeului Brailei, a scris: "In ultimii ani, Emilia Dumitrescu a trait din amintiri. In lumea lor, a amintirilor, nu avea virsta, nu avea nevoi. Avea doar prieteni: Steriadi, Ressu, Ciucurencu, Baba. Si Mihu Dragomir. Din versurile lui recita
mereu si pentru oricine. Vorbeam mult despre oamenii de altadata, despre calitatile lor. Contemporanii o dezamageau: lipsiti de cultura,
ignoranti, «numai pintece». Adesea, mergind pe strada, ma oprea in fata cite unei ruine de casa: Stii ceva despre casa aceasta? Iti imaginezi cit de frumoasa a fost si cit de mindri erau stapinii de ea? Si acum, uita-te! Ii plingi de mila. Pe cine mai intereseaza ce a fost si cite a vazut. Si concluzia, aparent fara legatura: Ce face timpul din om! Emilia Dumitrescu nu mai este. Dar a ramas opera ei, donata Primariei municipiului Braila in anul 2001. Atunci a fost amenajat si imobilul din str.I.L. Caragiale nr.3 ca spatiu expozitional, «Galeria de arta Emilia Dumitrescu». Era mindra de aceasta realizare - casa mea, ii zicea - si multumea primarului Anton Lungu ca a avut grija sa gaseasca un loc atit de potrivit pentru opera ei. «N-am trait degeaba. Braila va ramine in opera mea asa cum eu am cunoscut-o: frumoasa, bogata, fascinanta».
Emilia Dumitrescu nu mai este. Din iunie nu mai exista nici galeria de arta care-i purta numele. In lipsa spatiului donatia ei nu va putea fi valorificata cultural. Cind moare un artist dispare o lume. Datoria celor care au primit in dar opera este sa-i asigure vie amintirea si pomenirea vesnica", a spus ieri criticul de arta Maria Stoica.
Emilia Dumitrescu s-a nascut la Braila, la 31 iulie 1921, unde a urmat scoala generala si liceul. Si-a continuat studiile la Bucuresti, frecventind cursurile Academiei de Arte Frumoase si ale Facultatii de Litere si Filosofie, unde i-a avut ca profesori pe Jean Steriadi, Horia Teodoru, Mihai Ralea, Tudor Vianu, George Calinescu.
A debutat la Salonul Oficial din 1946, dupa care a participat la numeroase expozitii colective din tara, la saloane republicane de gravura si desen, la expozitiile de arta romaneasca itinerate in tari de pe toate continentele. A avut expozitii personale la Bucuresti, Constanta, Galati, Tulcea si Braila. Insusirile de artist innascut, dezvoltate si slefuite in ani de studiu, o aseaza pe Emilia Dumitrescu printre cele mai importante nume pe care le-a dat Braila, in acest veac, tarii. Este singura dintre artistii care s-au nascut si au trait in Braila ce figureaza in istoria artei romanesti contemporane. Iubind, pina la uitarea de sine aceste locuri, Emilia Dumitrescu a inteles sa le ramina fidela intreaga viata. Ca nici un alt artist, legat prin origine de acest oras, a integrat printre simbolurile sale launtrice elementele peisajului pitoresc al vechiului oras-port, al Dunarii, al Baltii Brailei. Pe acestea le-a eternizat in imagini unice si le-a facut cunoscute tarii si lumii. De pretutindeni a primit aprecieri pentru autenticitatea artei sale, pentru modul in care zestrea ei de emotii a fost pusa in consonanta cu peisajul brailean in imagini-document despre un oras de legenda.
