In anii din urma se intimpla la Braila un fenomen cultural ce va avea, in mod sigur, urmari spectaculoase. Braila isi cauta cu o anumita patima si chiar isi gaseste din plin radacini istorice si culturale. Cu alte cuvinte isi contureaza un soi de identitate culturala si istorica de care are absoluta nevoie ca merinde pentru anii ce vin. Din pacate, pentru ca nu isi gaseste prea bine identitatea economica - si ce bine ar fi fost ca aceasta sa existe si sa sustina legenda prosperitatii din sec. al XIX-lea si prima jumatate a sec. al XX-lea - Braila isi cauta identitatea acolo unde ea este adesea intreaga, neexplorata: in trecut.
Si, slava Domnului, are ce arata!
Multe si temeinice carti s-au publicat despre Braila in ultimii ani, dar in egala masura multe teme ramin in cautarea autorului... Fara indoiala exista la Braila mai mult ca in alte parti sau, ca sa nu ranim un orgoliu, la fel de mult ca in alte parti ale Romaniei, o mitologie locala confirmata. Pretutindeni, mai ales in zona centrala, dai de o puzderie de semne enigmatice cu miez istoric, cultural sau social. Aceasta geografie mitologica este purtatoare si generatoare de nebanuite si nevalorificate energii literare, istorice sau turistice.
Profesorul Ioan Munteanu, unul din cei mai avizati cunoscatori ai istoriei locale, a avut rabdarea sa bata cu pasul toate aceste locuri pe linga care o mie de insi trec zilnic, biciuiti pe dinauntru de griji, nepasatori la semnele timpului. Rodul acestei pasiuni pentru istoria Brailei este cartea cu titlul arhaizant "Stradele Brailei", aparuta la editura braileana Ex Libris.
Dupa ce a evocat cimpia din preajma intr-o carte de referinta, "Baragan - cimpia soarelui", dupa ce a evocat fluviul matrice in antologia "Cartea Dunarii", acum Ioan Munteanu ne ofera un veritabil baedeker despre istoria "Brailei care a fost". O carte singulara asteptata si absolut necesara.
Trebuie spus un lucru foarte important. Orgoliul profesional al lui Ioan Munteanu este mult mai mare. Deja se disting contururile unui amplu proiect cultural. Volumele deja mentionate la care mai adaugam si alte istorii si antologii literare vor spune in timp, insumat, istoria acestor locuri.
Este aici bine prinsa istoria unui "neam de oameni" cum i-a numit N. Iorga, facind referire la cei care au intemeiat Braila moderna, dar si a unui "neam de carutasi" cum i-a numit un lider politic posomorit si imbufnat ca brailenii l-au contrazis in urma cu vreo patru decenii.
Ioan Munteanu stie sa asculte povestea fiecarei pietre tabacite de istorie. Cu un acut sentiment al datoriei, readuce in memoria precara a contemporanilor sai mituri locale ignorate, povesteste cu har istoria unor intimplari senzationale, corecteaza erori acolo unde prejudecata sau legenda ignora adevarul. Pe scurt, autorul aviveaza legende brailene pe care multi le-au stiut, destui le-au uitat, citiva le mai povestesc, putini mai au, din pacate, nevoie de ele.
Se aduna in cele 32 de capitole ale cartii numeroase amanunte, unele pitoresti, altele hazlii, unele certe, verificabile, altele din registrul lui "se zice ci", se aduna numeroase marturii despre locuri uitate din Braila veche, locuri aparent fara semnificatie si care, in final, unite si armonizate dau forta si valoare cartii.
Pina acum istoria locala era tratata in plan general cu un veritabil si sanatos cult al documentului istoric in conexiuni zonale sau nationale. Iata, Ioan Munteanu ne prezinta viabil un alt mod de a evoca istoria locala: focalizeaza energia frazelor pe vechi nume de strazi, pe o etimologie populara, pe o amintire, o intimplare cu miez gasita in presa vremii, pe un zid parasit, demult ispravit, pe o casa, o hruba, o firma de magazin, o statuie, un han, o placa marmoreana comemorativa, o biserica etc.
"Cremenea" datelor istoricului se loveste de "amnarul" memorialistului, pagina astfel scrisa lumineaza alb, blind, ca de magneziu. In spatele fiecarei teme sta o eruditie grea, sobra, dar trasa blind spre poveste. Spre deosebire de celelalte carti ale sale, aici Ioan Munteanu are stil de povestas.
Prin citeva intarsii de oralitate pagina aluneca in naratiune. Avem de-a face cu un peripatetician solitar ce isi imagineaza cititorul virtual, il priveste cu intelegere, ii intuieste si-i iarta ignoranta, il ia rabdator de mina, adesea didactic, si il duce cu lungi popasuri voluptoase prin locurile magice ale orasului.
Mai intii inventeaza unghiurile de atac ale temei. Pentru a scrie o carte despre istoria orasului sau ar putea avea trei ipoteze binecunoscute: "soarece de biblioteca", "pasionat cercetator" sau "reporter".
Pentru ca "vede" limitele ficareia, pentru ca fiecare este o cale deja batuta, pentru ca in fiecare vede un "deja vu", alege a patra cale, pe care o gaseste potrivita si productiva, de "flineur" parizian. Se declara o fire romantica. De aici deriva placerea de a identifica o virsta de aur a orasului. Ca pentru toate spiritele romantice autentice, prezentul e meschin, strimt si neputincios. Contemporanii, mai ales cei cu mari responsabilitati, sint evocati sub semnul datoriilor uitate. Cind si cind trimite spre ei sageti, acuze, ironii, intrebari, le da cu scepticism sfaturi.
Adesea, spirit muntean, autorul e birfitor, e coltat, mucalit.
Dar in clipa in care intra in faliile "orasului palimpsest", in clipa in care incepe "incursiunea pe verticala timpului", prezentul cu maruntii lui contemporani este pus in paranteza si ignorat. Deodata ochiul devine ager, vede nuantele, compara, urechea recompune glasuri. Simturile se trezesc din amorteala, revin in starea lor genuina prin care capteaza timpul, incepe "povestea fiecarei strazi".
Din cite teme brailene isi asteapta autorul, Ioan Munteanu alege mai intii "Stradele Brailei", istoria lor pe care o stie ca putini altii, istorie senzationala, prezentata cu o adevarata cultura a detaliului semnificativ.
"Trama stradala" devine un subiect mare. Ioan Munteanu evoca tipurile de strazi, numele lor in diferite perioade istorice, botezarile, rebotezarile si rasbotezarile. E pe rind istoric, folclorist, geograf, militar, scriitor. Si fiecare ipostaza il prinde bine.
Istoria se extinde apoi asupra altor locuri bogate in istorie dar, din pacate, bogate si in nenoroc: cladirile monumentale, bisericile, parcurile, pietele, faleza, cartierele. Fiecare loc, fiecare reper, muzeu, hotel, farmacie, librarie, banca, restaurant etc. are istoria lui. In spatele fiecarei afirmatii stau carturarii grele ispasite canonic in biblioteca. Si mai e ceva. Cartea "Stradele Brailei" spulbera o controversa si incheie o prejudecata.
Ioan Munteanu explica si argumenteaza suficient ca e falsa ideea ce-si scotea capul cu o ciudata tenacitate ca sarpele din ierburi: planul urbanistic al Brailei imita planul Odesei. Da argumente suficiente. Cine mai doreste nu are decit sa apeleze la Google.
De aceea putem spune ca "Stradele Brailei" este si un indreptar. Pentru prima data cineva se manifesta polemic fata de toate nedreptatile edilitare. Stilcirea unui nume de strada explicat prin scuzabila etimologie populara, darimarea unui zid, obturarea unei strazi, zidirea unei ferestre, "modernizarea" unei cladiri il revolta.
Caci nimic nu il mihneste mai mult ca nepasarea crasa. Daca ar face parte din administratia locala ar avea multa treaba, dar e sigur ca nu-l va intreba nimeni nimic niciodata. Cu nedisimulata voluptate Ioan Munteanu evoca si raiaua Brailei. Dar oricite argumente s-ar aduce, perioada aceea de trei sute de ani ramine enigmatica, rod in egala masura al documentului si al imaginarului. Istoria acelei perioade vuieste marunt ca marea in scoicile mari. "Plinul" si "golul" se armonizeaza ca ciobul cu ipsosul prin vitrinele de muzeu.
Se compune imaginar cetatea de lut, himerica raia peste care s-a asezat cetatea de piatra. Ceea ce e interesant e ca raiaua nu a interesat pina acum nici pe poeti, nici pe autorii de romane istorice, sau pe regizorii de film. Enisala, Isarlik, Cetatea de Lina sunt repere si simboluri literare din preajma noastra. Din raiaua Brailei nu avem nici un semn.
Ioan Munteanu are vocatie de crononaut. Cu memoria doldora de istorii adunate care ii dau ghes, autorul crede - si nu avem nici un motiv sa nu-i dam crezare - ca a lasa nespuse toate acestea este, vorba cronicarului, "inimii durere".
Si, slava Domnului, are ce arata!
Multe si temeinice carti s-au publicat despre Braila in ultimii ani, dar in egala masura multe teme ramin in cautarea autorului... Fara indoiala exista la Braila mai mult ca in alte parti sau, ca sa nu ranim un orgoliu, la fel de mult ca in alte parti ale Romaniei, o mitologie locala confirmata. Pretutindeni, mai ales in zona centrala, dai de o puzderie de semne enigmatice cu miez istoric, cultural sau social. Aceasta geografie mitologica este purtatoare si generatoare de nebanuite si nevalorificate energii literare, istorice sau turistice.
Profesorul Ioan Munteanu, unul din cei mai avizati cunoscatori ai istoriei locale, a avut rabdarea sa bata cu pasul toate aceste locuri pe linga care o mie de insi trec zilnic, biciuiti pe dinauntru de griji, nepasatori la semnele timpului. Rodul acestei pasiuni pentru istoria Brailei este cartea cu titlul arhaizant "Stradele Brailei", aparuta la editura braileana Ex Libris.
Dupa ce a evocat cimpia din preajma intr-o carte de referinta, "Baragan - cimpia soarelui", dupa ce a evocat fluviul matrice in antologia "Cartea Dunarii", acum Ioan Munteanu ne ofera un veritabil baedeker despre istoria "Brailei care a fost". O carte singulara asteptata si absolut necesara.
Trebuie spus un lucru foarte important. Orgoliul profesional al lui Ioan Munteanu este mult mai mare. Deja se disting contururile unui amplu proiect cultural. Volumele deja mentionate la care mai adaugam si alte istorii si antologii literare vor spune in timp, insumat, istoria acestor locuri.
Este aici bine prinsa istoria unui "neam de oameni" cum i-a numit N. Iorga, facind referire la cei care au intemeiat Braila moderna, dar si a unui "neam de carutasi" cum i-a numit un lider politic posomorit si imbufnat ca brailenii l-au contrazis in urma cu vreo patru decenii.
Ioan Munteanu stie sa asculte povestea fiecarei pietre tabacite de istorie. Cu un acut sentiment al datoriei, readuce in memoria precara a contemporanilor sai mituri locale ignorate, povesteste cu har istoria unor intimplari senzationale, corecteaza erori acolo unde prejudecata sau legenda ignora adevarul. Pe scurt, autorul aviveaza legende brailene pe care multi le-au stiut, destui le-au uitat, citiva le mai povestesc, putini mai au, din pacate, nevoie de ele.
Se aduna in cele 32 de capitole ale cartii numeroase amanunte, unele pitoresti, altele hazlii, unele certe, verificabile, altele din registrul lui "se zice ci", se aduna numeroase marturii despre locuri uitate din Braila veche, locuri aparent fara semnificatie si care, in final, unite si armonizate dau forta si valoare cartii.
Pina acum istoria locala era tratata in plan general cu un veritabil si sanatos cult al documentului istoric in conexiuni zonale sau nationale. Iata, Ioan Munteanu ne prezinta viabil un alt mod de a evoca istoria locala: focalizeaza energia frazelor pe vechi nume de strazi, pe o etimologie populara, pe o amintire, o intimplare cu miez gasita in presa vremii, pe un zid parasit, demult ispravit, pe o casa, o hruba, o firma de magazin, o statuie, un han, o placa marmoreana comemorativa, o biserica etc.
"Cremenea" datelor istoricului se loveste de "amnarul" memorialistului, pagina astfel scrisa lumineaza alb, blind, ca de magneziu. In spatele fiecarei teme sta o eruditie grea, sobra, dar trasa blind spre poveste. Spre deosebire de celelalte carti ale sale, aici Ioan Munteanu are stil de povestas.
Prin citeva intarsii de oralitate pagina aluneca in naratiune. Avem de-a face cu un peripatetician solitar ce isi imagineaza cititorul virtual, il priveste cu intelegere, ii intuieste si-i iarta ignoranta, il ia rabdator de mina, adesea didactic, si il duce cu lungi popasuri voluptoase prin locurile magice ale orasului.
Mai intii inventeaza unghiurile de atac ale temei. Pentru a scrie o carte despre istoria orasului sau ar putea avea trei ipoteze binecunoscute: "soarece de biblioteca", "pasionat cercetator" sau "reporter".
Pentru ca "vede" limitele ficareia, pentru ca fiecare este o cale deja batuta, pentru ca in fiecare vede un "deja vu", alege a patra cale, pe care o gaseste potrivita si productiva, de "flineur" parizian. Se declara o fire romantica. De aici deriva placerea de a identifica o virsta de aur a orasului. Ca pentru toate spiritele romantice autentice, prezentul e meschin, strimt si neputincios. Contemporanii, mai ales cei cu mari responsabilitati, sint evocati sub semnul datoriilor uitate. Cind si cind trimite spre ei sageti, acuze, ironii, intrebari, le da cu scepticism sfaturi.
Adesea, spirit muntean, autorul e birfitor, e coltat, mucalit.
Dar in clipa in care intra in faliile "orasului palimpsest", in clipa in care incepe "incursiunea pe verticala timpului", prezentul cu maruntii lui contemporani este pus in paranteza si ignorat. Deodata ochiul devine ager, vede nuantele, compara, urechea recompune glasuri. Simturile se trezesc din amorteala, revin in starea lor genuina prin care capteaza timpul, incepe "povestea fiecarei strazi".
Din cite teme brailene isi asteapta autorul, Ioan Munteanu alege mai intii "Stradele Brailei", istoria lor pe care o stie ca putini altii, istorie senzationala, prezentata cu o adevarata cultura a detaliului semnificativ.
"Trama stradala" devine un subiect mare. Ioan Munteanu evoca tipurile de strazi, numele lor in diferite perioade istorice, botezarile, rebotezarile si rasbotezarile. E pe rind istoric, folclorist, geograf, militar, scriitor. Si fiecare ipostaza il prinde bine.
Istoria se extinde apoi asupra altor locuri bogate in istorie dar, din pacate, bogate si in nenoroc: cladirile monumentale, bisericile, parcurile, pietele, faleza, cartierele. Fiecare loc, fiecare reper, muzeu, hotel, farmacie, librarie, banca, restaurant etc. are istoria lui. In spatele fiecarei afirmatii stau carturarii grele ispasite canonic in biblioteca. Si mai e ceva. Cartea "Stradele Brailei" spulbera o controversa si incheie o prejudecata.
Ioan Munteanu explica si argumenteaza suficient ca e falsa ideea ce-si scotea capul cu o ciudata tenacitate ca sarpele din ierburi: planul urbanistic al Brailei imita planul Odesei. Da argumente suficiente. Cine mai doreste nu are decit sa apeleze la Google.
De aceea putem spune ca "Stradele Brailei" este si un indreptar. Pentru prima data cineva se manifesta polemic fata de toate nedreptatile edilitare. Stilcirea unui nume de strada explicat prin scuzabila etimologie populara, darimarea unui zid, obturarea unei strazi, zidirea unei ferestre, "modernizarea" unei cladiri il revolta.
Caci nimic nu il mihneste mai mult ca nepasarea crasa. Daca ar face parte din administratia locala ar avea multa treaba, dar e sigur ca nu-l va intreba nimeni nimic niciodata. Cu nedisimulata voluptate Ioan Munteanu evoca si raiaua Brailei. Dar oricite argumente s-ar aduce, perioada aceea de trei sute de ani ramine enigmatica, rod in egala masura al documentului si al imaginarului. Istoria acelei perioade vuieste marunt ca marea in scoicile mari. "Plinul" si "golul" se armonizeaza ca ciobul cu ipsosul prin vitrinele de muzeu.
Se compune imaginar cetatea de lut, himerica raia peste care s-a asezat cetatea de piatra. Ceea ce e interesant e ca raiaua nu a interesat pina acum nici pe poeti, nici pe autorii de romane istorice, sau pe regizorii de film. Enisala, Isarlik, Cetatea de Lina sunt repere si simboluri literare din preajma noastra. Din raiaua Brailei nu avem nici un semn.
Ioan Munteanu are vocatie de crononaut. Cu memoria doldora de istorii adunate care ii dau ghes, autorul crede - si nu avem nici un motiv sa nu-i dam crezare - ca a lasa nespuse toate acestea este, vorba cronicarului, "inimii durere".
