Mergi la conţinutul principal

Piata Mare - raiul cainilor, al sutilor si al cersetorilor

Una dintre consecintele directe ale crizei economice este modificarea drastica a comportamentului consumatorilor, care isi reduc substantial bugetul de cheltuieli. Mai mult, in afara de faptul ca oamenii isi canalizeaza veniturile, si asa imputinate, spre bunuri de stricta necesitate devin mult mai pretentiosi atunci cand vine vorba despre pret sau despre conditiile in care se realizeaza actul de comert. Oricum, odata cu aparitia supermarket-urilor si a hypermarket-urilor, consumatorul brailean s-a emancipat, pentru ca a vazut ce inseamna un comert civilizat, axat pe satisfacerea nevoii de consum a clientilor. Ca urmare, primele "victime" ce au avut de suferit in urma acestei noi atitudini au fost comerciantii din piete, care dintr-o data si-au vazut puternic decimata clientela. In aceste conditii, ei incearca disperati sa-si fidelizeze consumatorii castigati in timp, pe cei care vin la standul unui comerciant din piata pentru ca vinde un preparat un pic mai ieftin, ca o cunoaste pe vanzatoarea care nu inseala la cantar sau pur si simplu din obisnuita ori comoditate. Vazand ca toate incercarile lor nu au efectul scontat, comerciantii isi indreapta atentia catre administratorul spatiilor unde functioneaza in regim de inchiriere si cer imbunatatirea conditiilor in care isi desfasoara activitatea. Practic "reflectoarele" se pozitioneaza pe Directia Administratiei Pietelor si Targurilor (DAPT) care, asa cum sugereaza si denumirea, ofera spre inchiriere spatii comerciale in zone cu vad, asa cum este cunoscuta Piata Concordia, Piata Halelor, Piata Hipodrom ori Piata Saraca. Doleantele comerciantilor sunt de bun simt pentru ca, in principal, solicita o mai buna igienizare a spatiilor, scoaterea din piete a hotilor de portofele, a cersetorilor, a cainilor vagabonzi. Nu in ultimul rand cer asigurarea pazei in zona, precum si modernizarea spatiilor comerciale pentru a imbunatati, pe de o parte, conditiile de lucru ale vanzatorilor, iar pe de alta parte pentru atragerea de noi clienti. Raspunsul DAPT este ca o parte din revendicari pot fi solutionate, dar in egala masura rezolvarea tine tot de comercianti, care in realitate ar refuza sa colaboreze in atingerea acestor deziderate.

"Majoritatea vanzatoarelor s-au imbolnavit din cauza curentului"

Majoritatea comerciantilor din Piata Halelor, atat din hala pentru produse din lapte, dar si din cea pentru carne si preparate din carne au semnat o petitie prin care isi exprima nemultumirea fata de DAPT. In mare parte, oamenii reclama conditiile oferite de institutia care administreaza proprietatea municipalitatii: in hale este foarte frig iarna si extrem de cald vara, a crescut ingrijorator numarul sutilor (n.r. - hoti din buzunare), al cainilor vagabonzi si al cersetorilor. Toate acestea, spun petitionarii, le alunga clientii care, in final, aleg sa-si faca cumparaturile din marile magazine specializate - super si hypermarket-uri. "Se cunoaste o scadere a vanzarilor in ultima perioada. O explicatie este criza economica, oamenii nu mai au bani si cumpara din ce in ce mai putin. Dar o alta cauza o constituie conditiile din piete si se poate vedea asta cu ochiul liber: este mizerie, sunt foarte multi hoti din buzunare, cersetori care vin si se spala ori se barbieresc chiar in hala, in zonele unde sunt canalele de apa. Toate acestea s-ar putea rezolva daca s-ar asigura paza cu supraveghere video. Noi vedem toate astea si suntem constienti ca ne indeparteaza clientii, de aceea cerem sprijinul DAPT si al municipalitatii care administreaza, respectiv este proprietarul cladirilor aici in piata. Mai mult, in prezent nu mai avem paza pentru ca a fost scoasa", se plang comerciantii. De asemenea, ei sustin ca nu au gasit intelegere atunci cand au propus o colaborare DAPT-ului, in sensul sa suporte chiriasii investitii cu montarea unui sistem de supraveghere, care ulterior sa le fie deduse din chirii.

Iarna nu-i ca vara

"O alta problema: hala centrala are foarte multe cai de acces care sunt tot timpul deschise si se face un curent de nesuportat. Majoritatea vanzatoarelor s-au imbolnavit aici din cauza curentului. Iarna este foarte frig, iar vara este foarte cald, iar vitrinele frig nu fac fata pe timpul sezonului cald. De ce nu se fac investitii pentru asigurarea unui microclimat confortabil atat pentru clienti, dar si pentru comercianti?", se intreaba petentii, hotarati sa-si incerce norocul direct la primar.
Mai mult, un comerciant din piata de fructe s-a plans ca a ramas fara taraba dupa ce, la finele anului trecut, din motive medicale, nu a mai venit in piata. "Am anuntat DAPT despre problemele medicale si am tinut tot timpul legatura cu administratia, cu rugamintea sa nu mi se ia taraba. Cei de la DAPT m-au dus cu vorba, ca sa stau fara grija si, acum, in februarie, am aflat ca, de fapt, inchiriasera taraba la alt comerciant. Singura mea sursa de venit era aceasta taraba", povesteste unul dintre comerciantii din zona legume-fructe.

"Piata nu e supermarket!"

De cealalta parte, conducerea DAPT Braila a explicat ca nu sunt bani pentru investitii de anvergura celor solicitate de chiriasi, punctand ca o mare parte dintre probleme ar fi, de fapt, generate chiar de comercianti. "Ca sa o luam metodic, pentru problema cu asigurarea microclimatului, o astfel de investitie, care costa sute de mii de euro, este peste puterile DAPT. Am incercat un proiect in zona pietei de carne, care presupunea coborarea plafonului, pentru o mai buna termoizolare a spatiului. Arhitectul care s-a ocupat de proiect mi-a spus ca structura de rezistenta a cladirii nu poate suporta astfel de lucrari, cu alte cuvinte, exista riscul sa se prabuseasca peste noi sandramaua. Ca sa cumparam instalatii de climatizare, in afara de bani, mai trebuie si un spatiu de depozitare. Plus ca este obligatorie termoizolarea cladirilor, altfel energia consumata cu asigurarea microclimatului o pierdem prin tavan. De altfel, pana la urma, acestea sunt conditiile intr-o piata, pentru ca aici nu este supermarket. In orice piata din alte tari nu se asigura microclimat", a punctat Simona Draghincescu, directorul DAPT Braila.

"Mai intai, sa-si plateasca la timp chiriile si abia apoi sa reclame DAPT-ul!"

Legat de asigurarea pazei in piete, sursa citata a explicat ca a notificat din timp chiriasii cu privire la faptul ca Politia Comunitara se retrage din piete si ca solicita bani pentru serviciul de paza. "Am organizat licitatie pentru a-mi asigura paza in obiectivele DAPT si i-am invitat si pe comercianti sa vina alaturi de noi, dar au refuzat. Gasisem o oferta avantajoasa, care insemna cateva zeci de lei lunar pe un spatiu, nici asa nu au vrut. Acum spun ca se ofera sa suporte ei investitii cu sistem de supraveghere. Pai, cand sa cred ca vorbeau serios, atunci cand au refuzat sa plateasca serviciul de paza ori acum? Ca sa explic si problema cu decontarea investitiilor din chirii, solutia a fost scoasa din contractul de inchiriere, dar ei nici macar nu citesc cu atentie ce semneaza. Ar trebui, mai intai, sa-si plateasca la timp chiriile si abia apoi sa reclame DAPT-ul", a spus Draghincescu. Legat de problema cainilor vagabonzi, ea a explicat ca de vina ar fi tot comerciantii, care le dau de mancare si fac scandal atunci cand serviciul de ecarisaj vine sa-i ridice din piete. Draghincescu a punctat ca a anuntat directia specializata din cadrul Primariei sa vina sa ridice cainii fara stapan din piete si spera ca, acum, cei de la ecarisaj vor fi lasati sa-si faca treaba.
In ceea ce priveste plangerea chiriasului de la taraba din sectorul legume-fructe, Draghincescu a explicat ca exista la dosar o solicitare din partea chiriasului de intrerupere a contractului. "In contractul de inchiriere se specifica foarte clar ca daca 15 zile chiriasul nu vinde la taraba, se reziliaza contractul. DAPT nu este interesat numai sa ia chirii, ci si ca acesti comercianti sa vanda in piete. In plus, chiar chiriasul a solicitat intreruperea, in contextul in care trecusera mai mult de 15 zile in care taraba, desi platita, nu fusese ocupata. In acest context, contractul s-a reziliat si taraba a fost oferita spre inchiriere altui solicitant. Oricum, pentru lamurirea cazului am solicitat o ancheta interna, iar comisia de disciplina isi va face treaba si va lamuri lucrurile", a incheiat sefa DAPT Braila. De asemenea, ea a punctat ca exista tarabe disponibile in piata pe care comerciantul le poate inchiria.
In final, intrebata ce nivel de dotari asigura acum in piete DAPT comerciantilor si brailenilor, Draghincescu a spus ca 7 spre 8, pe o scala de la 1 la 10.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro