Phoenix, o lecţie despre muzică, istorie şi dragoste de neam | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Brăila a renăscut pentru o seară alături de legenda rock-ului românesc

Phoenix, o lecţie despre muzică, istorie şi dragoste de neam

• un concert excepţional a avut loc, luni seară, pe scena Teatrului “Maria Filotti” din Brăila - Phoenix Arhaic Rock • cea mai nouă formulă a legendarei formaţii, în frunte cu binecunoscutul artist Nicu Covaci, a performat impecabil în faţa unei săli pline • după o serie de biss-uri, în aplauzele brăilenilor, grupul a promis că va reveni la Brăila cu proxima ocazie, un loc pe care îl consideră de acum “acasă”

 

«Fie să renască numai cel ce har are de-a renaşte, curăţit prin jar...» - aşa sună două dintre cele mai cunoscute versuri ale legendarei trupe rock  Phoenix şi întocmai mesajului lor, s-ar putea spune că prin “cel ce har” a “renăscut” şi Brăila, luni seară, pentru câteva ceasuri, cu ocazia unui concert memorabil. Este vorba despre mini-turneul naţional, Phoenix Arhaic Rock, în cadrul căruia formaţia a avut o oprire şi la Brăila, pe scena Teatrului “Maria Filotti”. După 56 de ani de existenţă, grupul Phoenix, condus de fondatorul său, Nicu Covaci, aduce laolaltă în formula actuală, experienţă, profesionalism, dar şi energie debordantă, în special din partea membrilor ceva mai tineri ai trupei. În prezent, Phoenix înseamnă Nicu Covaci (chitară, voce), Costin Adam (voce), Flavius Hosu (baterie), Cristi Gram (chitară, voce), Vlady Săteanu (chitară bass, voce) şi Lavinia Săteanu (vioară), o formulă pe care liderul trupei a prezentat-o brăilenilor drept cea mai bună pe care Phoenix a avut-o vreodată, totodată invitând publicul să se convingă până la finalul concertului dacă spusele sale sunt întemeiate sau nu. Şi ţinând cont de ropotele de aplauze susţinute pe durata concertului, de biss-urile repetate solicitate la final de brăilenii care au umplut sala Teatrului “Maria Filotti”, s-ar putea spune că afirmaţia fondatorului grupului stă în picioare.

Trebuie menţionat că în cadrul show-ului de luni seară, trupa l-a avut ca invitat special la câteva piese şi pe brăileanul Bogdan Munteniţă (voce), cunoscut pentru activitatea sa în trupa RIT, care, de asemenea, s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.

 

De la Negru Vodă la progressive, funk, muzică clasică şi chiar coloana sonoră din «Game of Thrones»

Trupa Phoenix i-a trecut pe cei prezenţi luni în sala Teatrului “Maria Filotti” prin aproape toată discografia, cântând în special cântece cu inspiraţie folclorică, dată fiind tema spectacolului Arhaic Rock, dar a interpretat şi foarte multe dintre piesele care au transformat de-a lungul anilor acest grup într-o legendă a muzicii rock. Amintim: “Nunta”, “Strunga”, “Pavel Chinezu, leat 1479”, “Fata Verde”, “Mica Ţiganiadă”, dar şi piese ceva mai noi precum “Apocalipsă”.  

Nicu Covaci şi-a cerut scuze pentru vocea răguşită, precizând că a răcit în cadrul mini-turneului, însă chiar şi aşa timbrul său vocal rămâne unul inconfundabil pe scena rock din România, la fel şi priceperea sa în ceea ce priveşte execuţia la chitară. Cert este că şi vocalul Costin Adam a impresionat publicul brăilean şi a comunicat extraordinar de bine cu cei din sală, reuşind să creeze o atmosferă demnă de un concert Phoenix.

În momentul în care grupul a ajuns la celebra piesă “Negru Vodă”, Nicu Covaci a ţinut să anunţe sala că fiecare dintre actualii membri Phoenix vor avea ocazia să îşi arate priceperea şi abilităţile. Zis şi făcut, astfel că la părţile oarecum de jam session din cadrul melodiei, fiecare instrumentist a avut ocazia să îşi demonstreze măiestria. Cristi Gram a pornit de la un solo de chitară impecabil şi a ajuns la segmente de progressive metal, acompaniat de basistul Vlady Săteanu, care la rândul său a încântat ulterior publicul cu riff-uri specifice genului funk şi nu numai. Violonista Lavinia Săteanu a cucerit sala interpretând porţiuni din Anotimpurile lui Antonio Vivaldi, Balada lui Ciprian Porumbescu, Rapsodia Română a lui George Enescu, Ciuleandra şi chiar coloana sonoră a genericului celebrului serial “Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor). Însă surpriza serii a reprezentat-o cel mai tânăr dintre membrii grupului, bateristul Flavius Hosu (18 ani), care a “energizat” publicul cu un solo de tobe excepţional. Trebuie punctat că acesta a menţinut ritmul pentru fiecare dintre colegii săi de trupă şi a cântat aproape fără oprire pe durata întregului spectacol fără a da semne de oboseală. De altfel, trebuie menţionat că pe parcursul acestui moment special, toţi membrii grupului au avut grijă să se completeze muzical de câte ori a fost nevoie, ceea ce a ridicat calitatea actului celui aflat în lumina reflectoarelor, iar la încheierea momentului, grupul a revenit la structura de bază a piesei, dovadă a experienţei de scenă. De altfel, la părţile de voce au cântat pe rând, atât Costin Adam, cât şi Bogdan Munteniţă.

După ce brăilenii au cerut primul biss, Nicu Covaci a ales să interpreteze alături de colegii săi, dar şi împreună cu publicul, una dintre cele mai cunoscute, îndrăgite şi poate cele mai triste piese Phoenix: “În umbra marelui urs”. A urmat apoi “Mugur de fluier” în aplauzele sălii, şi, la final, piesa cunoscută de cei mai mulţi drept “Phoenix”, de alţii drept “Fie să renască”, dar care cuprinde, fără discuţie, esenţa acestui grup legendar, piesă care a încheiat o seară minunată într-o notă optimistă şi cu adevărat românească.

În ropote de aplauze, vocalul trupei Costin Adam a anunţat că Phoenix va reveni în oraşul nostru, poate chiar în luna decembrie, pentru că Brăila va fi considerată de acum “acasă” de către membrii trupei. După concert, Nicu Covaci a participat la o sesiune de fotografii şi autografe, iar mai târziu grupul a petrecut cu brăilenii pe terasa “The Music Pub”, unde de asemenea a susţinut un mini-concert neoficial.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro