De la extaz la tragedie nu este decât un pas, pe care un tânăr în vârstă de 22 de ani l-a făcut sâmbătă după-amiază, când a băut alcool şi a fumat ierburi până a căzut din picioare. Tânărul era la un chef când s-a prăbuşit, iar prietenii săi s-au speriat şi au chemat Salvarea. Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a sosit imediat la locul solicitării, iar tânărul a recunoscut în faţa medicului că a inhalat substanţe etnobotanice. "Pacientul în vârstă de 22 de ani a consumat alcool şi a inhalat substanţe de natură necunoscută, în cadrul unei petreceri, fapt pentru care acuza vertij, dureri precordiale, cefalee, stare de anxietate. Apelul a fost primit prin 112 la ora 15.00, iar Ambulanţa a sosit la locul solicitării la ora 15.10. După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor, pacientul a fost transportat la UPU", ne-a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila.
Petrecerile "condimentate" cu etnobotanice se pare că au devenit o modă printre tinerii din Brăila, care ajung de cele mai multe ori la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean. Medicii de la UPU s-au confruntat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu un alt caz de consum de substanţe halucinogene. În jurul orei 0.50, a fost adus un tânăr de 24 de ani, care era extrem de agitat şi necooperant cu personalul medical. "Pacientul, în vârstă de 24 de ani, care ingerase voluntar substanţe halucinogene, a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie", a declarat dr. Antoneta Ioniţă, şef UPU Brăila.
Deşi, oficial, cele mai multe magazine care vând etnobotanice au fost închise la Brăila, aproape în fiecare lună ajung la spital pacienţi tineri cu simptome precum delir, halucinaţii, convulsii.