VIDEO: Petrecere surpriză, de 1 Iunie, pentru copiii internaţi în spital | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Petrecere surpriză, de 1 Iunie, pentru copiii internaţi în spital

• muzică, dans, cadouri şi multă voie bună • de asta au avut parte micuţii pe care Ziua Copilului i-a găsit internaţi în spital, acţiunea fiind organizată în cadrul campaniei #coloramimpreuna

 

De ziua lor, copiii internaţi în Secţia de Pediatrie şi cei din Secţia de Chirurgie Infantilă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila au avut parte de o supriză. Cum ziua de 1 Iunie trebuie sărbătorită indiferent de locul în care un copil se află, în cadrul campaniei #coloramimpreuna, cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” şi Asociaţia “Pentru Adevăr”, în “complicitate” cu angajaţii spitalului şi doi voluntari minunaţi, le-au organizat o petrecere surpriză celor peste 30 de micuţi aflaţi de 1 iunie internaţi în cele două secţii. Iar ca petrecerea să fie ca la carte, din peisajul nu au lipsit baloanele, coifurile, măştile şi cadourile. Cei mici au dansat şi au cântat alături de voluntarii costumaţi în Alba ca Zăpada şi Prinţul din poveşti, iar pentru câteva zeci de minute cel mai bun tratament a fost veselia.

Petrecerea de sâmbătă a fost organizată în urma unei donaţii de 600 lei primită din partea unei brăilence. Iar modul prin care donatoarea noastră a strâns aceşti bani este uimitor. Concret, aceasta şi-a sărbătorit recent ziua de naştere, doar că în locul cadourilor le-a cerut prietenilor să dăruiască bani pentru campania #coloramimpreuna. Nu putem decât să ne înclinăm în faţa acestui frumos gest, care a făcut fericiţi peste 30 de micuţi pacienti. Şi pentru că tot suntem la capitolul mulţumiri, trebuie să îi menţionăm în mod deosebit pe frumoşii noştri voluntari, Renata (Alba ca Zăpada) şi Alexandru (Prinţul), elevi la Liceul “Perpessicius”, dar şi pe complicea noastră, administratora Centrului de închiriere costume “Lumea Basmelor”, care i-a transformat în doar o secundă în cei mai îndrăgiţi eroi de poveste. Mulţumim Haka Print, care ne-a laminat în regim de urgenţă mai multe planşe realizate de micuţii de la clasa Buburuzelor a Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, planşe care ieri au fost oferite în dar celor două secţii, completănd seria de surprize. De asemenea, mulţumim întregului personal medical, dar şi celui de sprijin (infirmiere, bucătărese, nutriţionişti) din cele două secţii ale SJU, care funcţionează însă, una în unitatea de pe Buzăului şi cealaltă în fostul Spital 3, care au contribuit semnificativ la reuşita petrecerilor cu multă veselie, antren şi cu o organizare exemplară. Iar nu în ultimul rând, mulţumim personalului firmei “Titan”, care a preparat meniul festiv de 1 Iunie şi a supravegheat îndeaproape desfăşurarea mesei. Precizăm că meniul a fost conceput şi realizat sub stricta îndrumare a medicilor şi medicilor nutriţionişti şi a cuprins un supliment format din piept de pui la grătar, plăcintă de mere şi fructe. Şi chit că am închinat cu pahare pline cu ceai, copiii şi însoţitorii lor s-au bucurat pe deplin de petrecerea oferită, iar pentru o oră, două, au uitat complet de boală, de durere şi de faptul că sunt departe de casă. Încă o dată mulţumiri tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers, iar copiilor le dorim multă sănătate şi sperăm ca anul viitor, de 1 Iunie, să petrecem împreună în parc!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro