Petrea a ajuns parlamentar, în 2012, datorită PSD, iar acum, ce să vezi?, primul care înjură PSD-ul este fix Dorin Silviu Petrea. Urât gest din partea lui Petrea. Să ne aducem aminte că, în 2012, Petrea era la UNPR şi avea atâtea şanse să ajungă deputat câte am eu ca să câştig Premiul Nobel pentru Medicină. Noroc că PSD i-a luat în căruţa sa pe cei de la UNPR şi i-a făcut parlamentari pe mulţi dintre ei. Ca parlamentar, Dorin Silviu Petrea s-a remarcat printr-un mare nimic. Cred că sunt blând când afirm că activitatea deputatului Petrea a fost dezamăgitoare. Însă, înainte de a continua acest articol laudativ la adresa deputatului Petrea, haideţi să vedem ce a declarat el, neîntrebat fiind, despre PSD Brăila. „Domnilor, doamnelor, nu mai avem nevoie de gospodari la conducerea Brăilei! Mai ales ultimul gospodar de 8 ani de zile si-a bătut joc şi a facut un dezastru. Şi a fost ajutat parţial de fiecare dintre noi, cei care am fost în această chestie numită politică. Deci, nu mai avem nevoie de gospodari, ci de un manager care să aibă viziune, să înţeleagă că trebuie să vină cu proiecte şi cu strategii".
Băi, pe fond, cum ar zice avocaţii, deputatul Petrea are dreptate. Aşa este, Simionescu a fost un primar slab, iar Brăila are nevoie într-adevăr de un om cu viziune. Însă, deputatul UNPR Dorin Silviu Petrea ar trebui să fie ultimul care să ne explice nouă lucrurile astea. Petrea este la fel de prăfuit ca Simionescu, măcar pentru faptul că a stat degeaba timp de 4 ani în parlament. Petrea nu are legitimitatea de a ţine nimănui lecţii de morală. Ideal ar fi ca deputatul Petrea (care acum candidează degeaba la Primăria Brăila, căci nu o să îl aleagă nici dracu) să tacă din gură. Să zică mersi că timp de 4 ani de zile a luat un salariu ca deputat pe spinarea PSD-ului şi, eventual, să îşi caute un loc de muncă, pentru că, din toamnă încolo, după alegerile parlamentare din 2016, nu va mai pupa deputăţie, frăţie!